A venit Zenga, vin si banii?

24 07. 2002, 08:31
Doi mari fotbalisti, italianul Walter Zenga si românul Dan Petrescu, au acceptat oferta lui Gino Iorgulescu de a prelua conducerea vicecampioanei. Zenga va fi antrenor principal, secondat de Dan Petrescu si Adrian Matei, ultimii doi urmînd sa si joace. "Walter Zenga este noul antrenor

Doi mari fotbalisti, italianul Walter Zenga si românul Dan Petrescu, au acceptat oferta lui Gino Iorgulescu de a prelua conducerea vicecampioanei. Zenga va fi antrenor principal, secondat de Dan Petrescu si Adrian Matei, ultimii doi urmînd sa si joace.

„Walter Zenga este noul antrenor principal al lui FC National, iar Dan Petrescu si Adrian Matei vor fi secunzii acestuia”, a anuntat ieri presedintele gruparii din Cotroceni, prezentînd apoi motivele pentru care a ales aceasta varianta.

„Zenga a terminat o scoala de antrenori renumita în fotbalul european, a trait si a lucrat în campioantul italian, care e foarte puternic si îsi doreste sa aiba o cariera stralucita si ca tehnician. Am încredere în Walter, asa cum am avut si atunci cînd l-am adus pe Lacatus sau pe Olaroiu. Care este diferenta între Olaroiu si cei care îi aveti acum de fata? Experinta lor ca fotbalisti e poate mai mare”. Optimist, Gino a fixat si obiectivul pentru viitorul sezon: „Vom ataca titlul si vrem o participare cît mai onorabila în cupele europene”.

Trecînd peste problemele financiare ale echipei, care nu par înca rezolvate complet, e limpede ca aducerea lui Walter Zenga la FC National a reprezentat o puternica lovitura de imagine a presedintelui Gino Iorgulescu. Fostul mare portar al Interului si al „nationalei” Italiei a acceptat oferta lui Iorgulescu, „bancarul” fiind recunoscut pentru tendinta de a da credit antrenorilor tineri, scoliti, dar fara prea mare experinta în domeniu, dornici sa munceasca si sa-si faca un nume.

Au semnat pe un an

Atît Walter Zenga, cît si Dan Petrescu au semnat contracte pe un an cu gruparea din Cotroceni, cu posibilitate de prelungire pe înca unul. Ultimul îsi va continua si cariera de jucator, alaturi de celalalt secund Adrian Matei, care înca nu si-a prelungit vechea întelegere scadenta în aceasta vara. Dupa unele informatii, în primul sezon Zenga nu va avea salariu, urmînd sa încaseze doar prime de joc.

„Nu-mi place sa ies din circuit”

Dan Petrescu a explicat la conferinta de presa motivele pentru care a acceptat oferta Nationalului. „A fost o alegere rapida pentru ca n-am vrut sa pierd o astfel de ocazie. Îl cunosc bine pe Walter, e tînar, are idei noi, am vorbit despre fotbal si mi-au placut viziunile lui. Erau ceva oferte din Italia pentru mine, dar a trecut deja timpul si am ales sa fac ceva si în fotbalul nostru, pentru ca nu-mi place sa ies din circuit”, a spus Dan, care a facut referire si la murdaria existenta înca în fotbalul românesc: „Poate ca de aceea m-am implicat, pentru a curata aceasta mizerie. Aici, la FC National, vom juca numai pe teren, nu afara. Daca voi vedea ceva necurat, sînt primul care voi ridica mîna si voi pleca”.

„Va fi o experienta interesanta. Sigur ca e un soc din punct de vedere al imaginii pe care îl confera numele, cariera si palmaresul lui Zenga. Ramîne de vazut daca va fi o mutare functionala în fotbalul românesc”
Cornel Dinu, manager general Dinamo

DAN PETRESCU DESPRE ZENGA

„Walter este un antrenor modern, care vrea sa aplice mai multe metode noi de pregatire. Mi-a spu sca, desi a fost portar, vrea sa joace ofensiv, la spectacol. Pe de alta parte, antrenamentele vor fi în marea lor parte pe teren si cu mingea, el nefiind adeptul urcarilor pe munte”

Si-au urmarit aseara elevii

Aseara, la partida amicala pe care FC National a disputat-o în compania lui FC Spicul, 4-1, cei doi proaspeti antrenori ai echipei din Parcul cu Platani, Zenga si Dan Petrescu, s-au aflat în tribuna si au urmarit evolutia jucatorilor. În prima repriza ei au stat într-una din lojele de la tribuna I alaturi de Giovanni si Victor Becali, iar cea de-a doua parte a meciului au urmarit-o de la tribuna a II-a, unde si-au facut numeroase notite si au dialogat permanent.

Observatiile lui Dan Petrescu pe marginea jocului

– cînd pierdem mingea, fata la joc. Cînd iese mingea în aut, fata la joc

– la cornerele noastre, nimeni cu închide

– Sabin Ilie pierde prea multa energie pentru nimic

– centrari – important – golul a venit de la margine

– miscare la cornere (faze fixe)

– prea usor de depasit (nu facem alunecari cînd ne trebuie)

– STATI ÎN PICIOARE!!!!

– comunicarea importanta, vorbeste cu coechipierul (nu te uita numai la minge, uita-te unde e omul)

– dupa ce pasezi, nu te uita (dai si pleci)

– Petre, pastreaza-ti energia – nu pleaca mereu

– Nemtanu s-a uitat dupa minge (n-a venit la scurt)

Forum: Cum comentati venirea lui Zenga si a lui Dan Petrescu la FC National?

Sursa: www.prosport.ro