A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții

18 11. 2021, 08:51

O tânăra și-a salvat familia după ce și-a adus aminte de o lecție învațată la ora de chimie. Lucy Toman, în vârstă de 22 de ani, a simțit miros de ouă stricate și a găsit o bijuterie înnegrită în casă când s-a întors de la serviciu. Potrivit ei, în casă miroasea și „a mort”.

Tânăra din Anglia, care este și studentă, și-a dat seama că în casă există hidrogen sulfurat, o substanță toxică, care înnegrește bijuteriile prin oxidare.

În doze mari, hidrogenul sulfurat poate ucide rapid un om. În cantități mici irită tractul respirator și ochii, provocând tuse și dificultăți în respirație. În natură se poate găsi în regiunile cu gaze naturale, petrol sau cu vulcani. Acidul sulfhidric, cum mai este numit, este produs și de bacterii în procesul de putrezire a biomasei (cadavre de animale, resturi de plante, fecale, gunoi menajer etc.).

Familia a evacuat locuința, iar Lucy și părinții ei, Julia și David au ajuns la spital. Din fericire cei trei au scăpat fără efecte pe termen lung.

Substanța toxică s-a acumulat în casă timp de două zile, iar familia a crezut că este o problemă cu scurgerea și canalizarea. Au chemat chiar o echipă de deratizare.

Lucy și părinții ei s-au întors în locuință după ce toate urmele de gaz au fost eliminate. Deocamdată, anchetatorii nu știu de unde a provenit hidrogenul sulfurat.

Familia Toman le-a atras atenșia oamenilor să fie atenți la semnele contaminării aerului cu acerastă substanță periculoasă: miros de ouă stricate și bijuterii care se înnegresc.

Sursa: Oxfordshire Live

CITEȘTE ȘI:

O tânără influencer a provocat un scandal cu ședința foto ținută lângă sicriul tatălui ei

Trend periculos? Un medic a implantat o bijuterie în ochiul unei paciente