A supraviețuit după ce a stat patru zile închis în mașină
Jay Ambrozia a avut o zi proastă atunci când a hotărât să plece la cumpărături. În magazin, s-a împiedicat, a căzut și și-a rupt o mână și și-a luxat șoldul. Angajații magazinului nu și-au dat seama de gravitatea stării lui, punând-o pe seama șocului căzăturii și a vârstei înaintate, așa că i-au dus cumpărăturile la mașină și l-au ajutat să se urce la volan.
Showbiz.ro te trimite la EROS SHOW! Vrei și tu?
Cum-necum, bătrânul a condus până acasă, ba chiar a reușit să bage mașina în garaj, însă nu a mai avut puterea să iasă din mașină.
Șansa lui a fost faptul că doi vecini, cu care se afla în relații mai strânse, s-au îngrijorat după ce nu l-au mai văzut timp de patru zile, așa că au anunțat serviciul de urgență.
Bătrânul a fost descoperit în garaj, la volanul mașinii sale, chircit pe volan, și a fost transportat de urgență la spital.
În momentul în care starea sa s-a stabilizat, el a povestit că nu știe cât timp a stat captiv în mașină, însă a claxonat și a strigat în permanență, cerând ajutor. El a mai spus că în toată această perioadă s-a hrănit cu cele cateva prăjituri pe care le cumpărase de la magazin și cornete goale, pentru că înghețata se topise și se scursese.