A scăpat cu viață dintr-o avalanșă, datorită unor airbag-uri speciale
Elyse Saugstad este norocoasă că a fost singura supraviețuitoare, dintr-un grup de mai mulți schiori profesioniști, după ce au fost prinși toți de o avalanșă, în timp ce traversau Tunnel Creek din Munții Cascadelor, SUA, când o suprafață întinsă de zăpadă s-a desprins de pe un versant.
Elyse și alți trei schiori au fost cărați la vale aproximativ 1 kilometru și ea a fost singura supraviețuitoare găsită în viață, datorită unui echipament special, nou, care acționează precum o vestă de salvare, sau un airbag.
Aceste sisteme gonflabile automate au apărut recent pe piața americană, cunoscând un prim mare succes pe piața europeană.
Demonstrație Perne ABS pentru schiori
Avantajul pernelor de aer este că te mențin la suprafața avalanșei, fiind mai vizibili atunci când sunt căutați de echipele de salvare.
După cum se observă din clipul de mai sus, pernele de aer creează și un spațiu în plus, în jurul purtătorului, acesta având posibilitatea de a respira mai bine și de a se mișca, în cazul în care este îngropat în zăpadă.