Turista se afla, împreună cu un grup de prieteni, pe un traseu interzis în timpul iernii și a căzut circa 120 de metri pe un perete de stâncă foarte înclinat.
Meteo în București și în alte orașe pe vremea.apropo.ro
„Este incredibil. Nu are absolut nimic. De 37 de ani practic meseria asta și așa ceva nu am mai văzut. A căzut cam 120 de metri pe un perete foarte înclinat și s-a oprit în zăpadă, în niște scursuri de avalanșă. Dacă nu se oprea, mai cădea încă vreo 300 de metri. Nici acum nu-mi vine să cred că în cădere nu s-a lovit la membre sau la cap de stânci sau bolovani. Nici nu credeam că o găsim în viață când am văzut locul unde a căzut. Dar este teafără„, a declarat șeful Salvamont Zărnești, Ioan Pivodă.
Femeia a plecat pe munte împreună cu trei amici din Brașov, deși este pentru prima dată când a plecat în drumeție pe munte pe timp de iarnă. Toți cei patru turiști erau îmbrăcați corespunzător pentru munte, potrivit sursei citate.
Salvamontiștii au fost anunțați, duminică, în jurul orei 13.00, de unul dintre turiști, de faptul că o femeie din grupul lor a căzut într-o râpă, în zona „La Lanțuri” din Masivul Piatra Craiului, zonă foarte periculoasă în timpul iernii, o echipă pornind imediat în căutarea turistei.