A pierdut la probele duelului! Oana Radu a părăsit „Ferma Vedetelor”

16 03. 2015, 11:00
Noaptea de vineri a fost una grea pentru cele două dueliste: Oana Radu  şi Corina Drăgulescu. Ele au trebuit să îşi facă bagajul, să îşi ia provizii, lemne şi să doarmă izolate de restul, în camerele dueliştilor din pădure. Plecarea fetelor a fost încărcată de emoţie, lacrimi, vorbe de încurajare şi glume caracteristice.
 
Vica i-a spus Oanei printre lacrimi: “Corina măcar ştiu că se descurcă, tu eşti frunză-n vânt!”,iar Augustin a încurajat-o pe Corina:“Să fii ca un leu în cuşcă!”.
 
Dimineaţa duelului a adus noi concluzii! Vaca a schimbat mediul, de aceea rage încontinuu: “Este exact ca noi!” –a spus Ionuţ. Fermierii şi-au continuat sarcinile şi s-au pregătit pentru a merge la duel.
 
Foto: Pro TV
 
Oana şi Corina au intrat pline de energie în hambarul duelului. Prima proba în care s-au luptat a fost “Potcoava”. Cele două au fost legate cu o funie de mijloc şi au trebuit să se tragă una pe alta ca să poată ajunge la stâlpul din spatelelor pe care erau puse potcoave în cui. După o luptă strânsă şi tensionată, prima care a reuşit să arunce cele trei potcoave în iesle şi să câştige proba a fost Corina. 
 
La ce-a doua proba, “Taie-I craca”, fiecare duelistă a trebuit să taie cele două grinzi pe care stăteau suspendate. Şi această probă a fost câştigată de Corina, care a ieşit învigătoare şi a rămas la “Ferma Vedetelor”. 
 
Oana şi-a luat la revedere de la colegii săi şi a lăsat scrisoarea de adio în care a nominalizat viitorul fermier al săptămânii. Amintirea pe care a luat-o din casă a fost lingura de lemn care era folosită pe post de polonic ,după ce a fost convinsă de colegii săi să nu le ia vaca. 
 
Foto: Pro TV
 
“Pentru mine a fost clar experienţa vieţii. Sunt sigură că nu am să mai întâlnesc vreodată situaţii ca aceasta, iar dacă voi mai întâlni voi şti cum să procedez. Presiunea psihică pe care am îndurat-o înainte de duel a fost de neimaginat. A fost cea mai grea noapte din viaţa mea. A fost foarte greu dar am rămas cu prietenii, căci oamenii au fost minunaţi! Am învăţat să tai lemne alături de Cristina. Vica s-a dovedit a fi o femeie cu un suflet extrem de cald, care mi-a dat o grămadă de sfaturi despre viaţă. Doiniţa este o luptătoare şi este o femeie puternică, la fel şi Corina. Băieţii au fost cu adevărat săritori şi m-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie. Le mulţumesc tuturor”– a declarat Oana.