A început Saptamâna Libertății de Exprimare

29 04. 2004, 14:14
Agenția de Monitorizare a Presei - Academia Cațavencu, Centrul pentru Jurnalism Independent și Asociația pentru Promovarea și Protejarea Libertății de Exprimare organizează, în perioada 28 aprilie - 3 mai, Săptămîna


Agenția de Monitorizare a Presei – Academia Cațavencu, Centrul pentru Jurnalism Independent și Asociația pentru Promovarea și Protejarea Libertății de Exprimare organizează, în perioada 28 aprilie – 3 mai, Săptămîna Libertății de Exprimare.

Evenimentul își propune să promoveze dreptul la liberă exprimare, ca drept fundamental al oricărei persoane și rolul presei într-o societate democratică.

„Anul acesta, am instigat colegii din presă să participe la un eveniment care în mod tradițional se concentra în jurul unei beri, la cheful presei, unde se decernau premiile pentru cei mai hărțuiți ziariști. De această dată, am decis să deplasăm accentul de pe ziaristul propriu-zis pe cetățean, întrucît cenzura aplicată ziaristului are consecințe asupra informațiilor pe care le primește cetățeanul”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul Agenției de Monitorizare a Presei, Mircea Toma.

Pentru a pune în aplicare acest plan, organizatorii au decis ca Săptămîna Libertății Presei să înceapă cu dezbaterea „De ce depinde libertatea presei de independența justiției?”, la care au participat ministrul Justiției, Cristian Diaconescu, judecători, ziariști și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale.

Miercuri și joi, jurnaliști cunoscuți se vor întîlni cu studenți din diverse universități, pentru a discuta despre libertatea de exprimare în presa scrisă și în audiovizual. Andreea Esca, Cristian Tabără și Ioan T. Morar au mers la Academia de Studii Economice, iar Melania Vergu, Lucian Mîndruță și Stelian Tănase au discutat cu studenții de la Facultatea de Chimie. Cristina Stănciulescu, Liviu Mihaiu și Robert Turcescu vor merge mîine la SNSPA, în vreme ce Rodica Culcer, Cornel Nistorescu și Traian Ungureanu vor dialoga cu studenții Facultății de Drept.

Pînă sîmbătă, la Cinemateca Union vor rula filme artistice dedicate subiectului și vor fi organizate fotodocumentare. La Teatrul Luni de la Green Hours se va juca, pe 1 mai, piesa „Stop the Tempo!”, în regia Gianinei Cărbunariu. Ea va fi urmată de un concert cu Ada Milea și Mihai Iordache.

Convenția Organizațiilor de Media (COM) se va reuni sîmbătă pentru a discuta pe marginea codului deontologic al jurnalistului. Aceasta va fi a doua întîlnire a COM dintr-o serie de patru, prima avînd ca subiect statutul jurnalistului. Următoarele două întîlniri se vor axa pe mecanismele de implementare a codului și statutului.

Petrecerea ziariștilor nu va lipsi nici ea din program, ocazie cu care vor fi decernate premiile pentru cei mai hărțuiți jurnaliști din anul 2003.

Duminică va fi ziua dedicată instituțiilor media, cînd aproximativ 35 de redacții își vor instala standuri în Piața Universității, pentru a intra direct în legătură cu cetățenii. Tot atunci vor concerta, tot în Piața Universității, două trupe care au fost cenzurate din diverse motive: Luna Amară și Paraziții. „Organizatorii speră să nu se întîmple nimic deosebit cu acest concert. Pînă acum, avem aprobarea Primarului General pentru desfășurarea lui”, a spus Mircea Toma, făcînd referire la două concerte ale trupei Luna Amară, care au fost cenzurate la Cluj-Napoca și la Iași.

Pe 3 mai, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, Convenția Organizațiilor de Media va depune la Parlament lista cu temele rămase nesoluționate privind libertatea de exprimare în România. Printre aceste teme se va regăsi solicitarea ca articolul din Codul Penal, referitor la calomnie, să fie mutat în Codul Civil. Ziariștii vor cere, de asemenea, modificarea unor legi, printre care și cea a informațiilor clasificate, lege care, în opinia lui Mircea Toma, „a stins multe dintre luminițele de la capătul tunelului”.

Mediafax