A început cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul

13 08. 2014, 15:03
Printre personalităţile prezente la Gală s-au numărat actorii Vlad Ivanov, Ana Ularu, Irina Săulescu, Iulia Verdeş, Sorin Dobrin, producătoarea Ada Solomon şi regizorul Alexandru Solomon, regizorul scoţian Mick Davis, multiplul campion olimpic Ivan Patzaikin , precum şi regizorii Adrian Titieni şi Dan Chişu.
 
În deschiderea Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL 2014 a fost proiectată, în avanpremieră în România, producţia italiană „Le Meraviglie”, în care unul dintre rolurile principale este deţinut de Alexandra Lungu, o adolescentă de origine română care trăieşte în Italia. De asemenea, Alexandra a participat la proiecţie, fiind unul dintre invitaţii speciali ai Festivalului. 
 
Credit foto: Brânduşa Maria Bălan

Competiţia ANONIMUL începe astăzi în forţă, de la ora 21.00, la Verde Stop, cu lungmetrajul „September” (r. Penny Panayotopoulou), o poveste despre singurătate şi obsesii, după care vor urma trei calupuri de scurtmetraje, două cu filme din competiţie, plus o secţiune de OFF Românesc, în cadrul căreia vor fi proiectate „O lume nouă” (R. Luiza Pârvu) şi „Bucureşti, te iubesc” (R. Mircea Ghinescu).  Seara va fi deschisă cu un concert Old Stories: Jul Baldovin, GeluIonescu şi Elena Pavel.

 
Cel mai important eveniment al serii se va desfăşura începând cu ora 20.30, la Centrul de Ecoturism Rowmania, pe Dâmboviţa.  Este vorba despre o proiecţie specială a Omnibusului ANONIMUL 10, un film colectiv compus din trei scurtmetraje regizate de actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu. Spectatorii vor putea vedea filmul într-un spaţiu neconvenţional: fie din lotci sau padele amplasate în apă, fie de pe iarbă, într-un cadru special amenajat.  Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociaţia Ivan Patzaichin – MILA 23. Intrarea este liberă, la fel ca şi în cazul proiecţiilor de la Verde Stop.
 

Credit foto: Brânduşa Maria Bălan

Începând de mâine, 14 august, vor avea loc proiecţii şi sesiuni de Q & A şi la Cinema Studio. „Lumina firavă” (R. Florina Dumitrache), „Excursie” (R. Adrian Sitaru), „About Love” (R. Roxana Andrei) şi „Objects in mirror are closer than they appear” (R. Alexandru Căpătoiu) sunt câteva dintre scurtmetrajele care vor rula în prezenţa regizorilor sau a unei părţi a echipei.

La Verde Stop seara de joi va începe cu un concert din seria GuerriLIVE Radio Session al trupei clujene Theory of Mind, urmat de proiecţia lungmetrajului din competiţie „Remote Control” (R. Byamba Sakhya). Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului.
 

Credit foto: Brânduşa Maria Bălan

 
De la ora 23.20 va rula un alt film aşteptat de publicul românesc: „The Tribe”, un omagiu adus filmului mut de către regizorul ucrainean Myroslav Slaboshpytskiy. Filmul a fost desemnat cu Grand Prix – Semaine de la critique la Cannes 2014 şi Marele Premiu şi Premiul FIPRESCI la Yerevan IFF 2014. 
 
Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România,  Institutului Cultural Român şi al Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.