Pe plan internaţional, producţia New Line Cinema ”We’re The Millers” / ”Noi suntem familia Miller” a performat în conformitate cu aşteptările, teritoriile în care filmul a fost lansat mai devreme înregistrând un debut puternic. Box office-ul internaţional cumulat însumează aproximativ 33 de milioane de dolari, urmând să aibă lansarea în teritorii cheie precum Franţa, Italia, Spania, Mexic şi Brazilia.
Odată cu acest anunţ oficial, Fellman a declarat că ”falsa familie din
O comedie New Line Cinema, regizată de Rawson Marshall Thurber, ”Noi suntem familia Miller” îi aduce împreună pe Jennifer Aniston şi Jason Sudeikis.
David Clark (Jason Sudeikis) este un mărunt traficant de droguri care îşi câştigă existenţa vânzând iarbă unor oameni de afaceri şi casnice plictisite, dar niciodată copiilor. Deci, ce ar putea merge rău? Multe. Învaţă cum nu se poate mai greu că nicio faptă bună nu trece nepedepsită. Atunci când încearcă să ajute câţiva adolescenţi, acesta este jefuit de trei tipi care îi fură toţi banii şi toată marfa, lăsându-l cu mari datorii la distribuitorul său, Brad (Ed Helms). Pentru a scăpa de datorii şi a-şi salva viaţa, David trebuie acum să introducă în ţară, din Mexic, o cantitate foarte mare de marijuana. De aceea, se gândeşte la un plan infailibil şi îşi forţează ciudaţii vecini să intre în joc. Astfel, cinica stripteuză Rose (Jennifer Aniston), rebela Casey (Emma Roberts) şi timidul Kenny (Will Poulter) devin falsa familie a lui David. Cu o soţie, doi copii şi o rulotă imensă, noua familie Miller, în frunte cu David, se îndreaptă spre graniţă pentru a sărbători Ziua Naţională într-un weekend imprevizibil peste hotare.
Filmul Noi suntem familia Miller este regizat de Thurber după un scenariu de Bob Fisher & Steve Faber (Spărgătorii de nunţi) şi Sean Anders & John Morris (Teleportati în adolescenţă). Distribuţia este completată de Emma Roberta, Nick Offerman, Kathryn Hahn, Will Poulter şi Ed Helms.
Vincent Newman, Tucker Tooley, Happy Walters şi Chris Bender sunt producătorii filmului, împreună cu David Heyman, J.C. Spink, Marcus Viscidi, Toby Emmerich, Richard Brenner şi David Neustadter, în calitate de producători executivi.
Din echipa de creaţie prezentă pe platourile de filmare mai fac parte directorul de imagine Barry Petersob, scenograful Clayton Hartley, editorul Mike Sale şi designerul de costume Shay Cunliffe.
New Line Cinema prezintă comedia Noi suntem familia Miller, o producţie Newman/Tooley Films, Slap Happy Productions/Heyday Films şi Benderspink. Filmul este distribuit internaţional de Warner Bros. Pictures, Warner Bros. Entertainment Company.
Adus în România de MediaPro Distribution, Noi suntem familia Miller are premiera pe 30 august, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), reţeaua Cinema City, Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Patria (Bucureşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploieşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cine Grand (Botoşani), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).