A furat mâncare dintr-un supermarket și a devenit vedetă!
Este vorba despre Oscar, un câine cu trei picioare, care în weekend a decis că cea mai bună metodă de a-și astâmpăra foamea este să ia ceva de mâncare de la supermarket.
Oscar n-a avut nevoie de coș pentru că a luat doar un salam.
Se presupune că Oscar a scăpat din locuința proprietarului în timp ce acesta era plecat în weekend.
Proprietara magazinului, Esmay Hay, a glumit pe seama „hoțului”, spunând că nu „e de calibrul celor cu două picioare”.
Ea a tinut totuși să adauge că este posibil ca Oscar să fie „recidivist”, pentru că angajații magazinului au mai observat miscări suspecte în magazin, dar în locul respectiv nu se afla nicio persoană.
Un oficial al orașului a declarat că Oscar va fi ținut într-un adăpost până cănd stapânul său va veni să-l ceară. Chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla, Oscar va avea totuși parte de un alt stăpân, după apariția sa la televiziune sute de australieni oferindu-se să-l adopte.