Roland Emmerich va regiza şi noua producţie, pe baza unui scenariu propriu, scris în colaborare cu Dean Devlin, coscenarist şi coproducător al peliculei originale.
Abundând în efecte speciale şi poveşti dramatice, filmul „Ziua Independenţei”, care prezintă o invazie extraterestră, a generat încasări de 817,4 milioane de dolari pe plan mondial şi a câştigat premiul Oscar la categoria „cele mai bune efecte vizuale”.
Într-una dintre cele mai renumite scene ale filmului, o navă extraterestră atacă şi distruge Casa Albă.
Cei mai mulţi dintre actorii din distribuţia filmului original vor reveni în această continuare. Regizorul Roland Emmerich a confirmat pe Twitter că actorii americani Bill Pullman şi Judd Hirsch au acceptat să joace în „Independence Day Resurgence”.
Jeff Goldblum, protagonistul peliculei din 1996, va reveni şi el în noul proiect cinematografic, în care vor mai juca actorul australian Liam Hemsworth, unul dintre starurile francizei „Jocurile foamei”, actriţa Joey King, care s-a remarcat în filmul de acţiune „Alertă de grad zero/ White House Down”, dar şi cunoscutele actriţe Charlotte Gainsbourg şi Vivica A. Fox.
Potrivit presei americane, starul hollywoodian Will Smith, interpretul căpitanului Steven Hiller în filmul original, nu va juca în continuarea acestei producţii cinematografice.
Filmul „Independence Day Resurgence”, produs de studiourile Fox, va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 24 iunie 2016.
Sursa: MEDIAFAX