A fost anihilata o rețea de traficanți de droguri

25 02. 2002, 15:01
O vasta rețea de traficanți de droguri de mare risc, care acționa pe relația București-Deva-Oradea, se afla în cercetarile polițiștilor și procurorilor bihoreni, cei mai mulți dintre membrii rețelei aflându-se deja în arest. Ofițerii

O vasta rețea de traficanți de droguri de mare risc, care acționa pe relația București-Deva-Oradea, se afla în cercetarile polițiștilor și procurorilor bihoreni, cei mai mulți dintre membrii rețelei aflându-se deja în arest.

Ofițerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (CZCCOA) Oradea au depistat aproape 20 de traficanți și consumatori de droguri sub forma pastilelor Ecstasy (droguri sintetice) și de cocaina.

Polițiștii au stabilit ca principalul furnizor și capul rețelei de traficanți de droguri era un devean, Ioan Crișan, 42 ani, zis „Mâțu”, un cunoscut personaj din lumea interlopa a județului.

Rețeaua lui „Mâțu”

Ioan Crișan, „Mâțu”, cum e cunoscut el în Deva, a aprovizionat cu droguri baieții din lumea buna din Oradea. „Mâțu”, „Doctorul”, „Vameșul” și Zapada” faceau parte dintr-o vasta rețea de traficanți de droguri care opera pe relația București-Deva-Oradea.

Prima veriga a rețelei a cazut anul trecut, în luna decembrie, când Constantin Paliu, zis „Doctorul”, din Deva, în vârsta de 43 de ani, a fost prins în flagrant la Baile Felix, lânga Oradea.

Polițiștii bihoreni au gasit asupra lui 200 de pastile Ecstasy, evaluate pe piața neagra la 100 de milioane de lei. Marfa trebuia predata Ioanei Macavei, 30 ani, cunoscuta în Oradea ca traficanta și consumatoare de droguri.

Acasa la Ioana Macavei (fosta Bogdan), polițiștii bihoreni au gasit, în timpul percheziției, înca 25 de pastile Ecstasy, ramase dintr-un transport anterior.

1.000 pastile Ecstasy și 250 grame cocaina

Cazul a fost trecut sub directa coordonare a generalului de brigada Mihai Stoica, șeful Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog. Cercetarile s-au extins, iar polițiștii au stabilit ca „Doctorul” a fost trimis cu „marfa” de șeful sau, „Mâțu”.

Pe toata perioada anului trecut, Crișan a alimentat piața drogurilor din Oradea cu aproximativ 1.000 de pastile Ecsatsy și 250 de grame cocaina. Anchetatorii spun ca, anul trecut, „Mâțu” a furnizat drogurile prin intermediul Ioanei Macavei, Marius Paul Scorțe, zis „Vameșul”, 28 ani, un fost lucrator vamal, Razvan George Cheregi, zis „Zapada”, 22 ani, și Stefan Farkaș, toți din Oradea.Aceștia le vindeau prin barurile de noapte și discotecile din Oradea.

Polițiștii bihoreni spun ca din rețeaua de distribuitori de droguri au mai facut parte și alte persoane din Deva, Cluj și Arad, și au declanșat procedurile de urmarire penala împotriva a peste 20 de consumatori de droguri, tineri cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Printre beneficiarii acestora se afla, în calitate de consumatori, copiii unor VIP-uri, avocați și judecatori din Oradea.

Cautat în țara și prin Interpol

Ioan Crișan fusese dat în urmarire generala de CZCCOA Oradea din luna decembrie 2001, fiindca se sustragea urmaririi penale, fiind acuzat de trafic cu droguri.

Vrând sa vada daca a fost dat în urmarire generala, „Mâțu” a aruncat o nada, trimițându-și un om cu pașaportul sau la vama Cenad, județul Timiș. Însa, acesta a fost interceptat de polițiștii de frontiera, care i-au reținut și pașaportul.

În 22 decembrie, Crișan a fost reperat în Deva de catre o echipa de polițiști hunedoreni din cadrul CZCCOA Alba-Iulia. Crișan conducea o mașina SAAB și, dupa o urmarire ca-n filme, ofițerii au reușit sa-l blocheze în dreptul stației „Opera”, însa, fiind multa lume, aceștia n-au putut folosi armamentul din dotare.

Profitând de momentul de deruta creat, Crișan a demarat în tromba, cu polițiștii dupa el, iar la intersecția bulevardului Decebal cu strada M. Kogalniceanu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, accidentând doi tineri pe trecerea de pietoni. Din impact, mașina a intrat într-un alt autoturism, parcat lânga cofetaria „Alex”.

Ioan Crișan și-a abandonat mașina și a disparut printre blocuri. El este dat în urmarire generala și internaționala prin Interpol, având mandat de arestare în lipsa. În numerele sale viitoare,

Banii din droguri, investiți într-o firma din Deva

În timpul cercetarilor, anchetatorii au stabilit ca banii proveniți din vânzarea drogurilor au fost introduși în circuitul economic, prin investiții facute la firma de construcții a lui Ioan Crișan.

Polițiștii au probat pentru Ioan Crișan și pentru Ioana Macovei savârșirea infracțiunilor de spalare de bani. Suma descoperita este de 115 milioane de lei, însa polițiștii cred ca ar putea sa fie mult mai mare.

Toți membrii filierei descoperiți pâna în prezent au fost trimiși în judecata pentru savârșirea infracțiunilor de trafic și consum de droguri, fapte incriminate de legea 143/2000 și sancționate cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Tudor Știrbu [Hunedoreanul]