A dormit o noapte la Alcatraz, de dorul timpurilor trecute
Acum, la 50 de ani după ce a fost închisă și transformată în muzeu, Administrația americană i-a acordat o „favoare” ciudată unui fost deținut: aceea de a petrece o noapte în fosta închisoare.
Bill Baker, acum în vârstă de 80 de ani, s-a reîntors prima dată la Alcatraz, după mai bine de 50 de ani.
În 1957, la vărsta de 24 de ani, Baker era deja un obișnuit al penitenciarelor, specializarea sa fiind încasarea frauduloasă de cecuri. Chiar dacă era caracterizat drept un deținut „cuminte”, el a avut mereu dorința de a evada, astfel că în acel an, a fost transferat pentru a executa ultimii trei ani de pedeapsă la Alcatraz.
La sosirea în Alcatraz, odată cu o mulțime de turiști, Baker a comentat: „Nu am fost prea fericit ultima oară când am ajuns aici. Eram încătusat, era ceață și nu știam unde sunt dus”.
După ce a făcut turul închisorii cu restul de vizitatori, Baker a vizitat biroul directorului, și-a citit dosarul, după care a încercat să-și petreca noaptea în fosta sa celulă.
Dimineață personalul l-a găsit afară, privind la luminile San Francisco-ului, priveliște pe care nu a putut-o vedea niciodată atunci când a fost încarcerat.
Întrebat despre motivul pe care l-a avut pentru a solicita petrecerea nopții în fosta închisoare, Baker a răspuns că a vrut să se confrunte cu „copilul nebun” de acum 56 de ani.
„Dacă atunci aș fi avut mintea de acum, lucrurile s-ar fi desfășurat altfel. Dar știu că acest lucru nu este posibil, așa că acum mă multumesc cu impresia că o bucată din acestă stâncă îmi aparține, pentru că este o parte din viața mea”, a tras Baker concluzia.