A devenit mămică! Cântăreaţa Kelly Rowland a născut un băiat

05 11. 2014, 14:43
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Kelly Rowland, în vârstă de 33 de ani, a născut primul său copil marţi, băieţelul, care a primit numele de Titan Jewel, cântărind 3,4 kilograme, potrivit contactmusic.com.
 
„Suntem foarte încântaţi să anunţăm că de astăzi (marţi, n.r.) suntem părinţii primului nostru fiu. Suntem binecuvântaţi să putem spune că toată lumea este sănătoasă şi fericită”, a spus Kelly Rowland într-o declaraţie.
 
Kelly Rowland, fostă membră a trupei Destiny’s Child, şi Tim Witherspoon au anunţat că aşteaptă un copil în luna iunie, la doar o lună după ce s-au căsătorit în Costa Rica.
 
Rowland şi Tim Witherspoon, managerul ei, au o relaţie din 2011. Cei doi şi-au anunţat logodna în decembrie 2013.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
La nunta cuplului a participat şi Beyonce, fostă membră a trupei Destiny’s Child, care a fost şi domnişoară de onoare, alături de sora ei, Solange Knowles.
 
Kelly Rowland, foarte discretă în ceea ce priveşte viaţa ei privată, a fost logodită în trecut cu jucătorul de fotbal american Roy Williams, de care s-a despărţit în ianuarie 2005, potrivit Mediafax.