A devenit mamă din nou! Actriţa Milla Jovovich a născut o fetiţă

02 04. 2015, 11:00
Bebeluşul a venit pe lume cu trei zile înainte de termen. Atât mama, cât şi fiica ei se simt bine, a precizat agentul de presă al actriţei.
 
Milla Jovovich, în vârstă de 39 de ani, şi soţul ei, Paul Anderson, producătorul francizei cinematografice „Resident Evil”, mai au împreună o fetiţă, în vârstă de şase ani, pe nume Ever Gabo.
 
Milla Jovovich şi Paul Anderson s-au întâlnit în 2002, pe platourile de filmare ale peliculei „Resident Evil”, şi s-au logodit un an mai târziu. După o scurtă perioadă de separare, cuplul a avut primul copil în 2007, iar, în 2009, Jovovich şi Anderson s-au căsătorit, scrie Mediafax.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
De origine ucraineană, Milla Jovovich este un fost manechin de succes care a reuşit apoi să îşi construiască o carieră în cinematografie, cu roluri în filme precum „Al cincilea element” şi cele din franciza „Resident Evil”, regizate de soţul ei. Milla Jovovich a jucat o gamă largă de roluri în filme precum „Întoarcerea la laguna albastră”, „Marea ameţeală”, „Hotelul de 1 milion de dolari”, „Păpuşa” şi „Ultraviolet”. Printre proiectele ei cinematografice recente se numără lungmetrajul „Stone”, în care a jucat împreună cu Robert De Niro şi Edward Norton, şi versiunea 3D a clasicului „Cei trei muschetari”, regizat de Paul W.S. Anderson, în care interpretează rolul Milady de Winter.