A câștigat la Loto 30,5 de milioane de dolari după ce l-a părăsit iubita (Video)
Sandeep Singh, poreclit „Sunny”, din Massachusetts, nu a avut timp să suspine după iubita care l-a părăsit, căci după despărțire a câștigat la loteria americană 30,5 de milioane de dolari. Asta da consolare!
„Familia mea avea nevoie de acești bani. Au venit într-un moment potrivit„, spune Sunny.
Întrebat de jurnaliști dacă are copii, soție sau dacă iubește pe cineva, el a declarat că tocmai a fost părăsit de iubită.
„A vrut să ne despărțim, însă acum chiar nu-mi fac probleme în această privință. M-a rănit sentimental, dar încep să îmi revin„, a mai adăugat câștigătorul milionar.
Sunny a mai fost întrebat ce ar face dacă iubita l-ar dori înapoi, însă el nici nu își mai pune această problemă „Sper că nu se va gândi la asta. Nu-mi mai pasă„.
Sandeep Singh lucrează pentru a-și ajuta familia de la vârsta de 14 ani. El a fost cel care a adus bani în casă, după ce tatăl lor a decedat.
„În urmă cu două săptămâni am jucat la loterie. Înițial am câștigat 4 dolari la un bilet răzuibil. Apoi am mai jucat odată la Mega Millions și am câștigat premiul cel mare„, spune Sunny. După ce statul îi va opri impozitele aferente, el va rămâne cu 16,1 milioane de dolari.