BC Steaua a pierdut în fata lui Dinamo cu 92-115. Pe teren s-au înfruntat Zoran si Goran Drobnjak, primul la ros-albastri, celalalt la clubul din soseaua Stefan cel Mare
Partida dintre Steaua si Dinamo, care era pîna acum cîtiva ani derbyul campionatului intern, a însemnat ieri doar întîlnirea dintre codasa clasamentului si ocupanta locului 2, cu pretentii la titlu. Jucatorii alb-rosii n-au lasat nici o portita de scapare gazdelor, conducînd din prima pîna în ultima secunda a meciului si impunînd înca de la început o diferenta covîrsitoare pe tabela.
În minutul 24, dinamovistii, care nu s-au putut baza pe Virgil Carutasu si Razvan Popa, accidentati, aveau un avans de 28 de puncte (63-35). În încercarea de a salva formatia de la retrogradare, conducerea stelista a transferat, acum zece zile, doi jucatori sîrbi, Mirko Nikolici si Zoran Drobnjak.
Acesta din urma l-a avut în partida de ieri ca adversar chiar pe fratele lui, Goran, care este component al lui Dinamo din noiembrie. Zoran (2,03 m, 30 de ani) a jucat ultima data în Slovenia si a mai trecut în septembrie prin România, cînd a dat probe la Pitesti. Pentru ei, lupta fratricida din teren nu a fost o premiera. „Ne-am mai întîlnit cînd eu jucam la Radniecki Belgrad si el la MZT Skopje, pe vremea fostei Iugoslavii”, spune Zoran.
Fratii Drobnjak sînt nascuti la Bar, în Muntenegru, si familiile lor nu i-au însotit în România. Goran este casatorit cu o sîrboaica si are doi gemeni, iar Zoran este însurat cu o slovaca si este tatal unei fetite.
„Primele patru echipe ale campionatului românesc se afla la nivelul formatiilor de liga secunda din tarile pe unde am jucat. Am impresia ca arbitrii se sperie de spectatori, nu e vorba de meciuri vîndute. Si partidele ar trebui programate mai tîrziu, ca sa vina lumea la sala”, a comentat Goran Drobnjak (2,12 m, 36 de ani). Cei doi au contracte cu teamurile lor pîna la sfîrsitul acestui sezon si recunosc ca ofertele financiare i-au tentat sa vina în România. „Speram sa ajutam la ridicarea Stelei si sa facem ca, într-o zi, meciul Steaua-Dinamo sa redevina derby”, a spus Zoran.
Vine din Belgia
Mirko Nikolici (35 de ani), care a fost ieri cosgeterul Stelei, cu 31 de puncte, a fost adus de la formatia belgiana De Pinte. El considera ca venirea lui si a lui Zoran Drobnjak poate scapa formatia ros-albastra de la retrogradare. „Nu cunosc deocamdata celelalte echipe din zona inferioara a clasamentului.
Înca mai avem probleme de acomodare, nu ne-am integrat perfect, dar cu siguranta o vom face”, a spus Mirko. Sumele de transfer ale celor doi baschetbalisti sînt confidentiale, dar directorul tehnic al Stelei, Anton Netolitchi, a declarat ca reprezinta cît bugetul echipei pe trei ani.
Sursa: www.mediafax.ro