A bătut-o sau nu? Florin Chilian face dezvăluiri şocante

19 12. 2014, 09:50

 

 În prezent, artistul este hotărât să se apuce de „curăţenie” în ceea ce priveşte acest caz, sătul, probabil, de diferitele acuze care încă i s-ar aduce prin presă.

„Respectarea unei decizii, a unei hotărâri pe care singur ai luat-o, este un alt semn de slăbiciune în lumea asta dementă, fără repere morale, mai ales pentru că asta se întoarce împotriva ta.

 Ştiţi desigur povestea cu fata bătută, care după patru ani a ieşit la TV să spună că din cauza mea a renunţat la muzică, că am fost violent, că… mă rog, cam toate relele… Nu există prieten sau cunoştinţă care să nu mă fi rugat să ies şi să spun adevărul.

De la patronul casei de discuri Roton, cu care trebuia să semneze un contract pentru un nou material, pentru care refăcusem deja o piesă şi scrisesem mare parte dintr-un nou album, până la directorul şi şefii de secţii medicale ale unui spital din Bucureşti unde o dusesem mai mult moartă decât vie, şi care în ciuda ameninţărilor cu puşcăria, nu de la mine venite, s-au chinuit zile în şir să-i salveze viaţa.

Toţi, dar toţi, fără excepţie, m-au sfătuit să ies şi să spun adevărul, pentru că am o datorie faţă de muzica mea, de cariera mea, dar mai ales faţă de toţi cei care au nevoie să creadă în mine. Le-am spus atunci tuturor că n-am să o fac şi că, dacă această „carieră”, a unui om care n-are voce, poate doar un timbru mai altfel, care nu e poet, dar care scrie texte cât de cât OK şi care nu ştie muzică, dar se descurcă binişor cu o chitară – dacă toate astea depind de o răzbunare faţă de un om pe care, practic, ar fi trebuit să încerc să-l distrug, aşa cum încercase el să facă cu mine, atunci cariera asta se poate duce pe pustii, ca nu mă interesează.

Au trecut de atunci cam zece ani, cred, şi este momentul să fac curăţenie şi aici, şi nu ca o vendetă, ci pentru că eu cred că tăcerea mea nu mai ajută nimănui şi deja am lucruri mai importante de făcut. Este prima dată când vorbesc public despre povestea asta. Prietenilor le-am explicat de ce trebuia să tac atunci şi le mulţumesc că mi-au respectat dorinţa şi au rămas lângă mine. Vorbesc acum mai ales pentru că eu cred că nu mai face bine nimănui să tac în continuare şi pentru că, de acum înainte, tăcerea mea ar face mai mult rău. Şi, credeţi-mă, am văzut şi cunoscut răul ăla rău, care-ţi îngheaţă inima… Mi-am ţinut şi respectat cuvântul dat, însă destul e destul. E vremea de făcut curăţenie”, a declarat Florin Chilian pentru larevista.ro