A aflat că este gravidă cu o zi înainte de a naște

30 07. 2013, 11:10

Amanda Ross (41 de ani) din Marea Britanie a descoperit că era însărcinată cu 15 ore înainte de a naște. Femeia le-a spus medicilor că nu a avut niciun simptom.

Amanda era la cumpărături cu soțul ei când dintr-o dată a început să aibă crampe. A mers la spital, iar acolo a primit vestea care a lăsat-o fără cuvinte – era gravidă în luna a opta.

După 15 ore de la aflarea veștii, femeia a adus pe lume o fetiță, printr-o operație de cezariană.

Copilul Amandei

„M-am speriat când mi-au zis că sunt gravidă. Este prima mea sarcină. Mă gândeam că sunt prea bătrână pentru așa ceva. Nu am avut niciun simptom de femeie gravidă. Nu eram pregătiți pentru un copil”, a mărturisit Amanda.

„Am avut un șoc când am aflat. Nu a avut nicio durere, nu au existat stări de vomă, nimic. Încă sunt în stare de șoc. Îmi va lua ceva vreme până când o să mă obișnuiesc cu ideea că sunt tată”, a spus Paul Dean, soțul Amandei.

Cei doi sunt împreună de 14 ani și nu au locuri de muncă.