Incidentul s-a petrecut aseară, atunci când Secretarul de Stat a vizitat consulatul Statelor Unite, redeschis după 19 ani, pentru „a susține economia egipteană” din acest important port mediteranean.
Manifestanții au aruncat cu roșii, pantofi și sticle de apă în momentul sosirii convoiului, scandând „Afară, Clinton” și „Monica, Monica”, referindu-se la scandalul sexual Monica Lewinsky în care a fost implicat la finalul anilor 1990 soțul său Bill Clinton, pe atunci președinte al Statelor Unite.
Un responsabil american a declarat că mașina în care se afla Clinton nu a fost atinsă.
Manifestația pare să aibă legătură cu suspiciunile egiptenilor privind un ajutor dat de către Statele Unite Frăției Musulmane pentru a câștiga alegerile din țară în urmă înlăturării de la putere a președintelui Hosni Mubarak, lucru negat de Hillary Clinton într-un discurs ținut la consulat.