Ce ar trebui să mănânci pentru a-ți crește productivitatea

Apropo.ro / 29.05.2012, 13:30
Probabil că ai auzit adesea expresia aceea... ești ceea ce mănânci! Este cât se poate de adevărat: productivitatea ta zilnică are legătură cu alimentele pe care le consumi.

Frcutele de pădure, uleiurile, avocado-ul sau ouăle sunt câteva dintre produsele ce ajută corpul uman să aibă energie o zi întreagă, ceea ce va ajuta și la un randament ridicat în cadrul muncii depuse.

Orice fel de fructe de pădure – combinația de antioxidanți pe care aceste fructe le conțin ajută la îmbunătățirea memoriei. Au un puternic efect antiîmbătrânire, antidiabetic, anticancer, dar au efect și în prevenirea osteoporozei, anemiei, a bolilor cardiace sau a afecțiunilor cardiace.

Fructe de padure

Pentru un efect maxim, se recomandă consumul fructelor de pădure în stare proaspătă sau congelate.

Fructele de pădure, consumate cu avocado sau alune ajută la menținerea celulelor cerebrale sănătoase, dar și a unui creier tânăr. Acestea conțin polifenoli, substanțe ce ajută creierul să-și realizeze funcțiile esențiale.

Ouăle – conțin o cantitate ridicată de vitamina B12. Aceasta are rolul de a forma celulele roșii din sânge, dar și mențin sistemul nervos sănătos. Ouăle mai conțin aminoacizi, dar și colina ce ajută la menținerea sănătoasă a creierului, sistemului nervos și cardiovascular.

Somonul – este un pește ce conține omega 3, proteine, fier, complexul de vitamine B, toate ajutând memoriei, ținerii de minte, atenției, etc. Este cunoscut faptul că grăsimile din pește ne mențin mintea sănătoasă până la vârste înaintate. Somonul, precum și macroul, codul, heringul sau tonul, pot preveni boli precum Alzheimer sau Parkinson.

Acizii grași omega 3 oferă organismului bună dispoziție și înlătură stările de depresie.

Vinetele – consumul de vinete țin creierul în formă. Ele întăresc sistemul nervos, previn bolile cardiovasculare, au acțiune relaxantă asupra organismului. Vinetele sunt o mină de vitamine și minerale. Substanțele amare pe care această legumă le conține reglează metabolismul și întăresc sistemul nervos. Vânăta este o legumă ce ajută la formarea sângelui, este antianemică, dar și recomandată celor cu diabet. Medicii o recomandă a se consuma cât mai bine coaptă.

Cafeina – ajută la îmbunătățirea memoriei, reduce riscul dezvoltării cancerului de piele, combate cancerul de colon și a litiazei biliare, combate depresia și anxietatea.

cafea

Cafeina are și un efect revigorant și tonifiant asupra organismului. De asemenea, cafeina este o sursă importantă de antioxidanți, dar și un mod de diminuare a riscului apariției unor tipuri de cancer precum la colon, mucoasei bucale, gât sau esofag. Cafeina este recomandată a se consuma moderat.

Ciocolata neagră (conținut ridicat de cacao) – are prorpietăți antioxidante ce cresc producția de endorfine și ajută la o concentrare mai bună. Magneziul și antioxidanții din ciocolata neagră previn accidentele cerebrale și îmbunătățesc memoria. Ciocolata oferă organismului energia de care el are nevoie.

Ciocolata activează anumite sisteme din creier ce pompează dopamina, un element chimic ce ajută la învățare, memorare și la menținerea unei minți ascuțite și agere.

Ceaiul verde – conține polifenoli, este un antioxidant, protejează de radicalii liberi. Despre ceaiul verde se mai știe că reduce tumorile, cancerul ovarian, cancerul pulmonar, luptă împotriva diabetului. Ceaiul verde conține polifenoli și are proprietăți antiinflamatoare, reduce colesterolul și este un digestiv puternic.

Iaurtul – este un aliment ușor, ce asigură o digestie bună. Fiind bogat în calciu, vitamine și minerale, este un aliment benefic organismului.

Iaurtul este un aliat de nădejde împotriva kilogramelor în plus, datorită valorii nutritive crescute. El ajută la arderea acizilor grași, ceea ce îți va oferi un surplus de energie.

Frunzele verzi – sunt printre cele mai bune alimente pe care le poți consuma. Sunt energizante, bogate în vitamine, minerale și fitonutrienți – cu proprietăți de antiîmbătrânire. Frunzele verzi ajută la o mai mare oxigenare a organismului, implicit a creierului, și îmbunătățește sistemul cognitiv. Frunzele verzi consumate sub orice formă mențin o siluetă frumoasă, dar și o piele sănătoasă.

Pe lăngă toate aceste alimente, recomandate sunt și usturoiul, ceapa, grâul, germenii / de grâu, soia, năut, lucernă, broccoli, etc, sucurile naturale. Nu uita că ești energic dacă ai un corp sănătos și fă zilnic mișcare.

cereale

Atenție, băuturile acidulate, bogate în zahăr, țigările și alcoolul nu fac decât să îți fure din energie și frumusețe.

O masă copioasă, nu doar la birou, îți va induce o stare de lene și somn, ceea ce va conduce la scăderea productivității la locul de muncă.

Optează pentru un meniu plin de culoare și vitamine, pentru a fi în formă întreaga zi.