Lady Gaga este dispusă să renunțe la trupa ei de dansatori și să urce singură pe scenă în Jakarta, luna viitoare, în încercarea disperată de a contracara interdicțiile indonezienilor pentru concertul ei.
Cântăreața a fost pusă în postura de a anula concertul ei din 3 iunie, care face parte din turneul mondial „Born This Way Ball”, după ce poliția din Indonezia i-a suspendat dreptul de a cânta acolo.
Decizia a venit ca urmare a protestelor unor grupuri de musulmani, care au inscripționat o stea cu cuvintele „devil’s messenger”, referitor la Lady Gaga.
Organizatorii show-ului încearcă acum cu disperare să anuleze restricția, iar Gaga a jurat că va urca pe scenă singură, dacă nu se va putea altfel.
Lady Gaga, contestata în Indonezia și Filipine (Foto: Hepta)
Într-o serie de postari pe Twitter, artista a precizat: „Situația din Jakarta are două taișuri – autoritățile indoneziene cer ca eu sa anulez show-ul, în timp ce grupurile extremiste amenință cu violența. Dacă totul va decurge conform planurilor, voi cânta singură”.
Comentariile lui Gaga au apărut după doar câteva ore de la primirea acordului pentru alt concert, în Filipine, după ce oficialii i-au impus anumite reguli de decență.
Cu referire la tematica videoclipului pe care l-a realizat alături de Beyonce, „Telephone”, Lady Gaga a mai spus: „Nu vă temeți, dacă voi ajunge la închisoare în Manila, Beyonce va plăti cauțiunea”.