Eurovision 2012: Mandinga s-a calificat în finală

Apropo.ro / 23.05.2012, 09:46
Trupa Mandinga s-a calificat în finala concursului Eurovision 2012 ce se va desfășura sâmbătă, la Baku, Azerbaidjan. Află care sunt țările care au intrat în finală!

Reprezentanții României la Eurovision 2012, trupa Mandinga, s-au calificat în finala concursului de muzică, care se va desfășura sâmbătă, 26 mai, de la ora 22.00 la Baku, Azerbaidjan.

Mandinga

Elena de la Mandinga a fost aleasă cea mai sexy concurentă de la Eurovision 2012

Deși solista trupei, Elena Ionescu, a avut niște probleme cu casca a reușit să cucerească publicul cu piesa compusă de Costi Ioniță „Zaleilah”.

Cei de la Mandinga au declarat că nu le-a ieșit totul așa cum și-au dorit, pe scenă, însă promit un mare spectacol pentru finala de sâmbătă.

„Dacă la toate repetițiile de până acum nu am avut probleme tehnice, am avut parte de așa ceva tocmai în direct, în timpul semifinalei. Din fericire, Elena este o foarte bună profesionistă și o artistă excelentă și a reușit să facă față situației”, a spus Alex de la Mandinga.

„Este ca atunci când conduci o mașină cu geamurile aburite. Se vede ceva, dar totuși, dacă nu cunoști foarte bine drumul, faci ușor un accident. Așa a fost și pentru mine pe scenă. Noroc că știm foarte bine piesa și că există o comunicare perfectă între mine și băieți, pentru că am reușit să facem față unui moment delicat. Am avut o scurtă reacție de șoc în momentul în care am realizat că nu mai aud nimic în cască”, a declarat Elena Ionescu pentru Mediafax.

Cele zece țări calificate în finala Eurovision 2012 sunt: România, Republica Moldova, Islanda, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia, Irlanda.

Mandinga la Eurovision 2012

Mandinga la Eurovision 2012

Eurovision va continua joi, cu a doua semifinală, când vor concura, în ordinea tragerii la sorți: Serbia, Macedonia, Olanda, Malta, Belarus, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croația, Suedia, Georgia, Turcia, Estonia, Slovacia, Norvegia, Bosnia și Herțegovina, Lituania.