Este vorba despre prima dintre cele patru etape care vor conduce la instalarea completă a sistemului de apărare antirachetă, bazat pe o tehnologie americană, la sfârșitul acestui deceniu.
„Să ne apărărm împotriva rachetelor este indispensabil. Ne confruntăm cu amenințări reale„, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, înainte de deschiderea summitului Alianței Nord-Atlantice, care se desfășoară la Chicago.
Comandat de la baza Ramstein (Germania), scutul va fi compus dintr-un radar ultraputernic instalat în Anatolia (Turcia), rachete de tip SM-3 instalate la bordul unor fregate de tip Aegis staționate în Mediterana și din interceptori instalați în România și Polonia.
Acest proiect este puternic criticat de către Rusia, care îl consideră o amenințare la adresa securității sale și cere să fie asociată sistemului sau, în caz contrar, să primească garanții că acesta nu va viza capacitatea sa de disuasiune nucleară.