Italia, zguduită de un cutremur de 5,9 grade pe scara Richter

Apropo.ro / 20.05.2012, 09:56
Italia, zguduită de un cutremur de 5,9 grade pe scara Richter
Nordul Italiei a fost zguduit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un cutremur cu intensitatea de 5,9 grade pe scara Richter, urmat de mai multe replici cu intensități până la 4,9 grade.

Agențiile de presă din Italia au anunțat că șapte persoane au murit în urma cutremurului de 5,9 grade pe scara Richter, care a lovit nordul Italiei, în apropierea orașului Bologna, anunță publicația Rainews24.it.

Primul cutremur a avut loc la ora 4:03 (ora Italiei) cu magnitudinea de 6 grade, la adâncimea de 5,1 km și la 36 de km distanță de Bologna, urmat de mai multe replici dintre care cea mai puternică de 5,1 grade, la ora 5:02 (ora Italiei), la o adâncime de 10 km.

În urma unui bilanț provizoriu au fost înregistrate șapte decese, dintre care doi oameni au murit la Sant’Agostino di Ferrara, sub dărâmăturile unei fabrici de ceramică, una și-a pierdut viața în regiunea industrială de la Ponte Rodoni di Bondeno, iar despre celelalte două se cunoaște faptul că este vorba de o persoană în vârstă de 107 ani, iar cea de-a șaptea o turistă, în vârstă de 37 de ani, aflată în vizită în Italia a murit de spaimă. Autoritățile au declarat că mai există 50 de răniți în urma cutremurului.

Autoritățile italiene au evacuat un spital din provincia Ferrara, unde, relatează presa italiană, ar exista mai multe victime prinse sub dărâmături.

Seismul a fost resimțit în tot nord-estul Italiei, simțindu-se inclusiv în regiunile Toscana, Lombardia, Trentino Alto Adice, Veneto și Friuli Venezia Giulia.