După o săptămână de război m-am lăsat la vatră. Inapt necombatant

Zilele trecute, însă, având o cârcă de timp liber, mi-a venit chef să-mi cumpăr și eu o cameră foto, idee fabuloasă, că așa-mi vin mie ideile astea geniale când se pune problema de a strica mulți bani pe lucruri inutile.

E drept că mai aveam vreo trei aparate foto prin casă, niște brichete de fapt, că mai trecusem printr-o fază, înainte, aia minimalistă, când tot ce-mi luam trebuia să intre într-un buzunar de slip, fie că era vorba de telefon, aparat foto, mixer sau cheie franceză cu ascuțitoare. But I digress!

Revenind la camere foto, voiam una mai mare, nu neapărat performantă, deoarece mă interesa prea puțin ce face, dar să dea bine când mă duc în excursii prin parcul școlii sau când avem evenimente în familie și trebuie să-mi fac poze, neapărat înainte de petrecere, dacă vreau să ies cu ambii ochi deschiși….

De cum am intrat în magazin, m-a luat în primire un vînzator cum că ce poftesc, la care eu îi zic că vreau un aparat de pozat, iar el începe să mă chestioneze că ce intenționez să fac cu el. Păi, în general, poze, zic…

Citește povestea lui Silviu Brizu (Chicago), în Jurnalul unui român în State, în criză și în budă, pe kmkz.ro