Reprezentanții companiei spun că Cyber Navi este primul dispozitiv de acest fel, scopul cu care a fost creat fiind îmbunătățirea siguranței traficului, șoferul nefiind obligat să ia ochii de la drum pentru a citi informațiile dispozitivului de navigație.
Noul dispozitiv reprezintă o foaie de plastic subțire și transparentă, de circa 7,5 pe 26 de centimetri, montată pe parbriz, pe care sunt redate imaginile cu ajutorul laserului. Șoferul percepe informațiile așa cum le-ar vedea pe un panou de 30 pe 90 centimetri aflat la trei metri in fața mașinii.
Din motive de siguranță, vor fi afișate numai informații esențiale, dar și acestea în format restrâns. Printre capabilitățile aparatului se numără posibilitatea de a afișa pe „ecran” indicatoarele de limitare de viteză, pe măsură ce acestea sunt detectate de camera de luat vederi, sau să emită un semnal sonor de avertizare atunci când mașina „calcă” linia dintre două benzi de circulație.
Cyber Navi va fi disponibil din luna iulie, la un preț de circa 320.000 yeni (3.100 de euro), iar Pioneer crede că șoferii pasionați de tehnică il vor adopta foarte repede.