Harry Wareham, care are acum 43 de ani, lucrează de 16 ani în Departamentul de Poliție din localitatea Framingham și are gradul de locotenent, a avut parte de o surpriză neplăcută: în urma desecretizării arhivelor, s-a descoperit că acum 28 de ani a comis o infracțiune pentru care a fost condamnat de un tribunal pentru minori, ceea ce a condus, potrivit legilor americane, la anularea permisului său de port-armă.
Wareham nu a dezvăluit natura infracțiunii comise, însă a recunoscut ca „a comis o prostie”. El a adăugat că deși „nu este mândru” de greșeala comisă, aceasta l-a ajutat să devină un „polițist mai bun”.
Din fericire pentru el, decizia Comisiei pentru Arme de Foc nu îi va afecta activitatea profesională deoarece superiorul său, Steven Carl, îi va permite să poarte arma din dotare în timpul serviciului „pe baza insignei” (prevedere existentă în legislația Statelor Unite).
Totuși, Carl a ținut să menționeze că este o situație specială, fiind pentru prima dată în cariera sa când acordă această permisiune. „I-a fost dată o a doua șansă de către judecător, atunci când a secretizat dosarul, și a beneficiat de ea. Acum, după 28 de ani, sistemul a dat greș. Plecarea lui Harry ar fi o pierdere atât pentru Poliție, cât și pentru comunitate”.
Situația lui Wareham vine la scurt timp după ce un angajat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor a împușcat mortal două persoane și a rănit alte șase, generând intense discuții despre modul în care este întocmit dosarul pentru acordarea dreptului de a purta armă și demonstrând că, în comparație cu România, în alte țări legislația există și este aplicată.