Justiție oarbă cu poale-n brâu

Cazul Plăcintă îl știți. În decembrie 2010 își bate gagica în plină stradă, îi fură mobilul, iar când un cetățean încearcă să o scape pe tânără de furia odraslei de senator (pentru că mămica lui Andrei este parlamentar), junele cu coadă se urcă la volan și trece repetat peste resepectivul ca în bancurile cu proști.

A urlat opinia publică, lumea s-a crucit, dar toată suflarea, inclusiv mămica inculpatului, aștepta o pedeapsă blândă.

Personal, așteptam să văd până unde merge nesimțirea oarbă a justiției. Așteptam să văd cum va scoate basma curată un tânăr obișnuit să fumeze canabis la pensionul din Elveția. Ei, bine, nicio surpriză: i-au dat trei ani cu suspendare pentru tentativă de omor.

Ca să înțelegeți mai bine, dacă unul din voi își bate femeia în stradă, se urcă cu picioarele pe mașina ei, apoi se urcă la volan și calcă un nene, pe care îl ferăgezește sub scut, trecând înainte și înapoi, nu va face nicio zi de pușcărie. Nu grantez însă pentru asta. Pentru că nu pe toți ne cheamă Plăcintă și chiar dacă ne-ar chema, mama nu e senator.

În plus, se spune că justiția e oarbă. Și în România e oarbă. Dar la fărădelegi. Nu e oarbă pentru că are ochii legați, e oarbă pentru că, întâmplător sau nu, exact când se judecă vreun caz Plăcintă, justiția își ridică poalele-n brâu, cu atât patos încât îi acoperă în final ochii. Cât despre brațul lung al legii, la plăcinte înainte, la dreptate…