La începutul anului 2011, Papa a declarat război parinților care pun copiilor prenume ciudate, inspirate de celebrități, fructe sau mașini sport, dar cum puterea Bisericii nu mai este ce era, autoritățile au intervenit pentru a reglementa situația scăpată de sub control și a pune ordine în multitudinea de nume de botez cel puțin ciudate.
Așadar, parinții din lumea întreagă, inclusiv din România, au fost puși în fața unei liste cât se poate de obiective cu prenume de botez ilegale:
1. România
Dacă în trecut, botezul nu putea fi îndeplinit dacă nu alegeai pentru copilul tău al doilea prenume în care sa cinstești sfinții (Maria, Andrei, Mihai, Ana etc.), în zilele noastre, parițtii pot opta pentru aproape orice prenume.
Cu sprijinul autorităților, avem printre noi copii fericiți numiți Mirel Joacă-Bine, Mariano-Monamur Stelian Ion, Superman Sava, Batman Bin Suparman, Bred Pit, Beckham Figo Zidan Poenaru, Alexandru-Dick Păsarică, Tom-Mac-Bil-Bob-Constantin Cojocaru, Verginica Vacăgrasă. Cu prenumele Strugurel figurează 192 de inși, Portocala – 65 de persoane, Ministru – 22, Lămâia – 18, Poliția – 3, Justiția – 2, Semafor -1.
Oare ce nume poartă acest copil?
2. Noua Zeelandă
Legea interzicerii prenumelor de botez în Noua Zeelandă se bazează pe „bun simț”. De aceea, prenumele Tatula Does the Hula From Hawaii (Tatula dansează Hula din Hawaii), care aparținea unei fetițe de 9 ani, a fost dezbătut în instanță, cu ocazia luptei pentru custodie a părinților.
Judecătorul aferent cazului, care s-a pronunțat împotriva unui prenume „botjocoritor pentru copil”, a menționat și alte prenume de botez pe care le-a decretat ilegale: Fish and Chips (Peste și Cipsuri – aparținând unor gemeni), Yeah Detroit, Keenan Got Lucy și Sex Fruit.
Curios, Number 16 Bus Shelter (Depoul de autobuze numarul 16) și Violence (Violenta) au fost permise….
3. Italia
În 2008, Instanța a interzis unui cuplu italian să își boteze copilul Venerdi (Vineri). Judecătorul s-a gândit că numele, inspirat de „Robinson Crusoe”, i-ar cauza băiatului multe neplăceri pe viitor, insecurități și un profund sentiment de instabilitate. Ca răspuns, parinții băiatului au amenințat că următorul copil se va numi Mercoledi (Miercuri)..
Alte prenume respinse de instanță? Dalmata, care înseamnă…dalmațian. în italiană.
Citeste mai multe despre „Nume de botez ilegale in Romania si in lume”, pe intrefete.ro