PDL pregateste candidatura lui Adriean Videanu la Primaria Capitalei, fostul edil-sef al Bucurestiului fiind impins de partid pentru a intra in lupta cu Sorin Oprescu. Varianta Videanu este discutata la varful PDL, dupa ce sondajul intern realizat de Organizatia Bucuresti il da pe acesta drept favorit intre potentialii candidati care ar purta sigla democrat-liberala, au precizat, pentru „Gandul„, surse din conducerea partidului.
Sondajul derulat de filiala condusa de catre Elena Udrea arata ca Adriean Videanu ar fi singurul candidat pedelist cu sanse reale in fata lui Oprescu, in contextul in care cei inscrisi deja in competitia interna pentru nominalizarea candidaturii (Cristian Preda, Theodor Paleologu si Costica Canacheu) nu ar reusi sa-l duca pe actualul primar general sub 50% in rezultatele alegerilor.
Conform surselor citate, acelasi sondaj comandat de PDL arata un trend descendent al lui Sorin Oprescu, cifrele indicand totusi ca 60% dintre bucuresteni l-ar vota pentru un nou mandat la Primaria Capitalei.
Adriean Videanu nu a luat inca o decizie in acest sens, intrucat candidatura sa ar presupune si renuntarea la unele afaceri pe care fostul ministru al Economiei le coordoneaza, scrie „Gandul„.
Citeste mai multe detalii despre candidatura lui Adriean Videanu la functia de primar al Capitalei, pe Mediafax