Lucrari de consolidare la Pasajul Baneasa

Apropo.ro / 23.09.2011, 17:00
Lucrari de consolidare la Pasajul Baneasa
Pasajul Baneasa a intrat in lucrari de reabilitare pana in luna noiembrie 2011.

Pasajul Baneasa avea o structura de rezistenta slaba, unul dintre stalpii de sustinere fiind la un pas de a se rupe. Consolidarea Pasajului Baneasa face parte acum din lucrarile de reabilitare a carosabilului si liniei de tramvai de pe Bulevardul Aerogarii.

Podul era sa se darame inainte sa incepem consolidarea lui. Una din riglelele de sprijin se desfacea practic in doua, iar celelalte rigle erau si ele foarte deteriorate. Pasajul a fost construit in 1985, dar cu materiale foarte proaste”, a precizat Ion Dedu, director executiv in cadrul Directiei de Transporturi si Sistematizarea Circulatiei din cadrul Primariei Capitalei.

In acest moment, pe pasaj se circula partial. Traficul va fi redeschis in totalitate pentru autoturisme si tramvaie cel tarziu de la mijlocul lunii noiembrie, spun constructorii.

Proiectul de pe Bd. Aerogarii include si construirea unui parcari de tip Park & Ride (parchezi masina si circuli cu mijloacele de transport in comun, pentru deplasare) la capatul liniei de tramvai 5, langa aeroportul Baneasa. Lucrarea este blocata deocamdata in faza de obtinere a terenului.

„Asteptam sa se termine consolidarea podului pentru a se putea urca sina de tramvai pe el. Sper ca pana la sfarsitul anului sa finalizam partea aceasta de lucrari. Ne dorim ca, in cel mai scurt timp, sa rezolvam problema terenurilor din terminalul multimodal si sa deblocam lucrarile si la parcarea in sistem Park and Ride”, a explicat primarul general, Sorin Oprescu.