Masura face parte din strategia Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) de reducere a absenteismului incepand din anul scolar 2011-2012.
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a prezentat ieri strategia institutiei pentru anul scolar care incepe azi.
„Masurile pentru anul scolar 2011-2012 au fost cuprinse intr-o foaie de parcurs, un document in premiera, care a fost distribuit tuturor cadrelor didactice din tara si prelucrat la nivelul inspectoratelor scolare. Aceasta foaie de parcurs cuprinde masuri cu aplicabilitate imediata si de natura sa aduca rezultate concrete pe termen scurt, mediu si lung, pe trei axe, respectiv reducerea absenteismului scolar, deopotriva al elevilor cat si al cadrelor didactice, imbunatatirea competentelor de lectura si primii pasi inspre transformarea evaluarii intr-un instrument standardizat cu scopul de orientare si optimizare a invatarii”, a spus Funeriu.