Desi Japonia are pe teritoriul sau 55 de reactoare
nucleare, mai mult decat orice alt stat din lume, iar
siguranta acestora in exploatare ar fi trebuit sa fie o grija
primordiala, Tokyo Electric Power Co (TEPCO), compania care
exploateza o treime dintre aceste reactoare, a „permis”
tragedia care se intampla in aceste zile prin
falsificarea in trecut a mai multor rapoarte de siguranta,
scriu jurnalistii de la Le Figaro.
In 2002, TEPCO a dezvaluit acest lucru opiniei publice, motivand
ca falsurile au avut drept obiectiv ascunderea a cel putin
trei incidente survenite la centralele de la Fukushima si de la
Kashiwazaki-Kariwa. Falsificarea rapoartelor a
fost facuta in unele cazuri timp de 25 de ani,
estimandu-se ca in tot acest timp au avut loc peste 200 de
evenimente. In urma acestui scandal TEPCO a inchis 7 dintre cele 17
reactoare ale sale pentru inspectie in 2002.
In aprilie 2007 un alt exploatant nipon, Hokuriku Electric, a
recunoscut ca a ascuns timp de opt ani un incident
de la un reactor cu apa fierbinte de la Shika.
Si alte publicatii speculeaza aceasta tema, LA
Times citand un cercetator de la universitatea din Kobe,
potrivit caruia un dezastru nuclear ar fi posibil si la
alte centrale, cum ar fi cea de la Hamaoka.