Barack Obama este mai alb decat albii

Apropo.ro / 08.11.2009, 13:56
Ieri au avut loc primele proteste ale comunitatii afroamericane in fata Casei Albe, impotriva politicii adoptate de Obama.

Sambata, 7 noiembrie, peste 200 de cetateni americani de
culoare au protestat la Washington,
in fata Casei Albe,
impotriva politicii pe care primul presedinte de culoare al
Americii o adopta in ceea ce priveste problemele externe.

Este prima manifestatie de acest gen a
afroamericanilor
de la inceputul mandatului lui Barack
Obama, in ianuarie.

Protestatarii l-au numit pe Obama „puterea alba cu fata
neagra
„, acuzandu-l pe acesta ca ar continua „agenda
imperialista a Washingtonului in lume
„.

Cei din coalitia Negru e Negru, au cerut presedintelui
retragerea trupelor americane din Afganistan,
suprimarea comandamentului militar american pentru Arica (Africom),
sa nu se mai intervina in Venezuela si sa puna capat embargoului
asupra Cubei, supunand despre acesta ca „este un instrument al
inamicilor nostril imperialisti
„.

Nu in ultimul rand, oamenii au militat pentru propriile
drepturi, considerand ca Obama a dezamagit intreaga
comunitate afroamericana
deoarece nu s-a
ocupat absolut deloc
, pana in momentul de fata, de problemele
cu care acestia de confrunta.

Charles Brown, membru al Consiliului Municipal din New York si
fost membru al miscarii revolutionare Black Panthers, a declarat:
Nu suntem mulțumiți de el și (…) această speranță și
schimbare nu au fost decât o iluzie pentru poporul de
culoare
„. Tot el a mai adaugat ca afroamericanii „au fost
bucuroși că Obama pune capăt monopolului oamenilor albi la Casa
Albă
„, dar ca asteapta ca presedintele sa faca mai
multe schimbari
atat pe plan intern
cat si pe plan extern.

Protestatari la Casa Alba

Protestatari la Casa Alba1

Pe 7 noiembrie a avut loc primul protest
afroamerican impotriva politicii adoptate de Barack
Obama