Standard&Poor’s ar putea retrograda ratingul
Romaniei, daca situatia politica va conduce la
neindeplinirea programului de consolidare fiscala
si economica la care s-a angajat in acordul cu FMI, si, astfel, la
o inrautatire a finantelor publice, a declarat pentru MEDIAFAX
analistul S&P Marko Mrsnik.
„Daca situatia politica va conduce la esecul guvernului sa adere
la programul de consolidare fiscala si economica, producand o
inrautatire a finantelor publice, sau continua deterioare din
sectorul bancar va duce la o dislocare in sistemul financiar,
exista riscul unei retrogradari a ratingului de
tara„, a spus Mrsnik.
Presedintele Traian
Basescu a semnat joi dimineata decretele de revocare a ministrului
Internelor Dan Nica si de numire interimara ca vicepremier si
ministru de Interne a lui Vasile Blaga. Ca urmare, liderul PSD
Mircea Geoana a
anuntat demisia ministrilor PSD din Guvern, si, implicit,
ruperea coalitiei, precizand ca, astfel, acestia sunt solidari cu
vicepremierul Dan Nica.
Destramarea coalitiei de guvernamant a avut efecte
imediat pe pietele financiare, cursul de referinta anuntat
de BNR urcand cu peste 5 bani, iar bursa inregistrand o corectie de
peste 2%.