Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat azi ca in opinia sa "nu este exclus" sa existe o "intelegere subterana" intre Traian Basescu si Mircea Geoana, "asa cum au avut in 2007".
Ludovic Orban a aratat ca, daca Boc va fi premierul Romaniei la startul campaniei pentru prezidentiale, Traian Basescu "nici nu intra" in turul doi intrucat "perceptia greselilor si a lipsei de solutii a Guvernului e decontata la Traian Basescu, care e perceput ca cel care raspunde de ceea ce face Guvernul".
Prim-vicepresedintele PNL a fost intrebat de un jurnalist daca crede, in aceste conditii, ca ar exista o intelegere intre Traian Basescu si Mircea Geoana, in asa fel incat unul sa fie presedinte si altul premier.
"Geoana se comporta ca un aghiotant al lui Basescu. Inclusiv Basescu a recunoscut ca ei puneau la cale Guvernul PDL-PSD inca din 2007, in timp ce se injurau de ochii lumii. Dupa parerea mea, nu este exclus ca Geoana si Basescu sa aiba o intelegere subterana, asa cum au avut in 2007, si de care sa nu stie populatia", a declarat Orban.