Boc cere bancilor straine sa tina banii in tara

Apropo.ro / 20.05.2009, 09:29
Boc cere bancilor straine sa tina banii in tara
Guvernul ar putea sa impuna un nou impozit bancilor cu actionariat strain, daca nu vor mentine nivelul finantarilor.

Guvernul ar putea sa impuna un impozit suplimentar, de tipul "Robin Hood", bancilor cu actionariat strain, daca nu vor mentine nivelul finantarilor in Romania, a avertizat ieri premierul Emil Boc.

"Daca bancile straine, prin reprezentantele lor din Romania, nu vor intelege ca au fost la bine alaturi de romani, adica au obtinut profituri extrem de importante in Romania, in vremuri foarte bune, iar acum, cand vremurile sunt dificile, vor povara crizei numai pe umerii romanilor si ei sa isi retraga banii la bancile lor din strainatate, atunci Guvernul nu va sta cu mainile in san. Avem posibilitatea sa aplicam mai multe masuri, care sunt si in alte parti ale lumii, precum acea taxa Robin Hood, numita supraimpozitarea profiturilor. Speram sa nu ajungem la aceasta situatie", a spus Boc, la postul public de radio.

In 2008, mai multe guverne din Uniunea Europeana au luat in considerare introducerea unui supraimpozit, denumit "Robin Hood", pentru companiile petroliere care beneficiau atunci de scumpirea carburantilor si realizau profituri foarte mari.

Citeste mai mult despre amenintarile premierului la adresa bancilor, la Mediafax.