Periodic, atunci cand au loc alegeri, oamenii sunt bombardati cu tot soiul de promisiuni. Fie ca e vorba de politicieni versati sau de ilustri necunoscuti, niciunul dintre ei nu se sfieste sa critice tot ceea ce au facut "ceilalti" si sa promita "marea cu sarea".
Desi problemele sunt cunoscute iar rezolvarea lor ar fi relativ simpla (daca ar avea cu adevarat dorinta de a face ce au propus), totusi acestea se propaga de la un mandat la altul, de multe ori agravate. Puteti cumva sa spuneti ca problema traficului si a locurilor de parcare este recenta? Sau ca defrisarea cu nerusinare a spatiilor verzi este o problema a ultimilor patru ani? Sau ridicarea haotica a tot soiul de constructii, care unde se nimereste, beton si sticla intre cladiri de patrimoniu, a aparut in timpul mandatului lui "Cutarescu"?
Ne-am obisnuit ca ai nostri candidati sa ne prezinte, in campaniile electorale, programe de tot soiul, de la cele decente la cele sci-fi, de la cele realiste la cele care propun solutii mai putin clasice. Ne-am obisnuit ca ei sa critice aceeasi solutie ca cea propusa de ei, doar pentru ca apartine contracandidatilor si este altfel formulata. Si, ceea ce este mai tragic, ne-am obisnuit ca majoritatea castigatorilor sa nu-si respecte promisiunile.
Haideti sa vedem ce promisiuni electorale au, anul acesta, principalii candidati la Primaria Capitalei si poate, peste patru ani, ne vom intoarce sa bifam realizarile si nerealizarile castigatorului. Apropo de castigator, aveti mai jos rezultatele sondajului Apropo referitor la preferintele celor ce au votat pe site (pana la data de 20 mai).
(Nota: Ordinea candidatilor este este absolut aleatoare)
Ludovic Orban, PNL:
Pentru fluidizarea traficului din Bucuresti, Orban doreste sa construiasca o autostrada de centura, iar in interiorul orasului, alte doua inele circulare. Tot in acest scop se vor construi cel putin 29 de pasaje subterane si supraterane, se vor instala semafoare inteligente si se va interzice parcarea pe prima banda a bulevardelor
In ceea ce priveste transportul public, programul lui Ludovic Orban vizeaza realizarea unui program al fiecarui mijloc de transport in comun, care sa se afiseze in fiecare statie, introducerea transportului de noapte, atat pentru metrou, cat si RATB. Orban a mai promis extinderea retelei subterane de transport in comun, prin construirea de noi tronsoane si finalizarea celor deja incepute inainte de 1989.
Ludovic Orban isi doreste realizarea a cel putin 18 parcuri noi, inverzirea tuturor spatiilor publice si plantarea a cel putin 30.000 de copaci pe an.
Curatenia este un alt punct pe care liberalul l-a inclus in programul sau, iar in privinta acestui aspect, Orban propune cresterea amenzilor pentru aruncarea gunoiului pe spatiile publice si vegherea la o respectare, cat mai stricta, a reglementarilor deja existente. Orban a vorbit chiar despre infiintarea unui "corp de inspectie, un soi de Garda Verde", format din pensionari, care sa supravegheze pastrarea curateniei.
Candidatul PNL mai vrea intocmirea unui nou Plan Urbanistic General, incheierea procesului de restituire si trecerea catre Primarie a terenurilor care s-au aflat in proprietatea unor intreprinderi de stat si care se afla in paragina. Orban mai spune ca este necesar ca viitoarele constructii sa tina seama de toate nevoie cetateanului: parcari, spatii de agrement, spatii verzi.
Sorin Oprescu, independent:
Refacerea centurii verzi a Bucurestiului, infiintarea de noi parcuri precum si intretinerea lacurilor si a spatiilor verzi existente. Finalizarea lucrarilor primei statii de epurare a apelor uzate.
Impreuna cu primariile de sector, doreste construirea de locuinte sociale in functie de nevoile reale ale populatiei, precum si atribuirea lor in mod transparent
Dezvoltarea Bucurestiului prin proiecte finantate de UE, transparenta in contractarea si derularea proiectelor finantate cu bani de la UE, publicarea gradului de indatorare al Primariei si publicarea unui ghid anual de activitati ce pot fi finantate prin fonduri europene.
Asigurare sigurantei cetateanului printr-o abordare completa si complexa (ocrotirea persoanei, siguranta proprietatii, siguranta familiei, siguranta alimentara, siguranta starii de sanatate, siguranta investitionala)
Elaborarea unui plan energetic al capitalei, modernizarea retelelor de distributie, reabilitarea din punct de vedere termic al cladirilor publice si al blocurilor de locuinte.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere, extinderea sistemului de management al traficului, extinderea magistralelor de metrou, adaugarea de rute noi, rute deservite pe timpul noptii, imbunatatirea calitatii serviciilor de taximetrie
Infiintarea a doua centre de asistare a persoanelor fara adapost, dezvoltarea de camine pentru varstnici, crearea unui centru dedicat nevazatorilor.
Aurelian Pavelescu, PNTCD:
Solutia imediata in problema traficului este restrictionarea: limitarea locurilor de parcare in zonele aglomerate la un numar rezonabil si taxarea la un pret semnificativ mai mare decat cel actual, ceea ce va descuraja traficul inutil.
Asigurarea unor trenuri de mare viteza catre localitatile apropiate, astfel incat se va descuraja accesul in oras auto extern, oferindu-se alternativa feroviara.
Stoparea santierului in Bucuresti: Oprirea proiectelor „nebunesti” , rezolvarea problemei locuintelor urmand a se face prin investitii corecte in afara actualului oras. Interzicerea lucrarilor in spatiul public pe timp de zi.
Investitiile imobiliare in interiorul orasului se vor restrange numai la construirea de locuinte sociale, realizate in parteneriat public-privat.
Construirea de noi parcuri, demolarea Cathedral Plaza, precum si construirea unui circuit de Formula 1 pentru Bucuresti sunt alte propuneri ale candidatului PNTCD.
Cristian Diaconescu, PSD:
Cristian Diaconescu propune un plan in mai multe puncte, printre care gasim:
Stabilirea identitatii culturale a Bucurestiului, crearea unei marci a orasului si promovarea acesteia pe plan national si international.
Transformarea orasului intr-o destinatie turistica de prim rang pe baza patrimoniului sau istoric, natural si cultural care sa corespunda standardelor Uniunii Europene.
Dezvoltarea mediului educational din Bucuresti
Realizarea unui plan de management energetic pentru Bucuresti, care sa includa un bilant energetic si un plan energetic, precum si promovarea de proiecte de implementare
Crearea unui sistem viabil de protectie sociala
Protectia mediului
Vasile Blaga (PDL):
In ceea ce priveste traficul, Blaga propune finalizarea lucrarilor incepute la infrastructura, crearea a 100000 locuri de parcare, extinderea, iar apoi generalizarea sistemului de management si control al traficului si un transport public de calitate, sigur si ieftin.
Stabiirea unui plan de actiune comun cu primariile de sector pentru punerea in valoare a spatiilor verzi, plantarea a 20000 de platani, crearea unei centuri verzi in jurul Bucurestiului, curatarea si amenajarea lacurilor.
Crearea pentru bucuresteni a unui climat de siguranta, eliminarea birocratiei si a coruptiei, rezolvarea problemei animalelor fara stapan.
Alte promisiuni ale lui Blaga sunt: finantarea proiectelor prin intermediul fondurilor structurale puse la dispozitie de Uniunea Europeana, actualizarea Planului Urbanistic General, sporirea numarului de locuinte sociale, o educatie de calitate, confort termic la preturi decente.