Comisia de Apel a FRF a amanat judecarea apelului din cazul "bricheta" pentru marti 8 aprilie, oferind gruparii giulestene posibilitatea de a studia dosarul si de a-si pregati apararea.
Gheorghe Florea, avocatul Rapidului, a spus inainte de sedinta ca va cere amanarea judecarii memoriului depus la Comisia de Apel, impotriva hotararii Comisiei de Disciplina din 29 martie, referitoare la pierderea cu 0-3 a partidei cu Steaua, deoarece nu a primit citarea in timp util.
"Am fost citat cu incalcarea regulilor regulamentare privind citarea. Adica am primit citarea cu mai putin de 48 de ore inainte de ziua de judecare a apelului. In consecinta nu am avut posibilitatea sa pregatim apararea, verificand consemnarile facute in declaratiile celor care au fost audiati intr-o sedinta nocturna. Pentru ca de la data sedintei si pana la data la care ni s-a comunicat hotararea, adica in noaptea dintre 1 si 2 aprilie, dosarul a stat la cel care a redactat hotararea, iar de atunci si pana acum nu am avut acces la dosar", a spus Florea pentru Mediafax.