Cristi Borcea, presedintele executiv al cainilor, a spus ca nu va fi indepartat niciun jucator din actualul lot al dinamovistilor, o data cu reinstalarea lui Mircea Rednic pe banca tehnica a echipei din Stefan cel Mare.
"Avem un lot foarte valoros, cu care anul trecut am reusit sa castigam campionatul si sa ne calificam in primavara europeana. Din pacate nu am reusit sa avem aceleasi rezultate dupa ghinionul teribil cu Lazio. Am trait foarte multe dezamagiri in ultimele luni, dar tot impreuna vom reusi. Mircea Rednic nu a facut nici o lista, le-am spus-o si jucatorilor in vestiar. Toate aceste incercari ale presei de a avansa liste de transferuri nu au decat un singur obiectiv, de a crea tensiune la Dinamo", a declarat Cristi Borcea pentru site-ul oficial al clubului.
Aceasta declaratie a venit in urma speculatiilor care s-au facut in ultima vreme pe seama jucatorilor care vor fi pusi pe lista de transferuri din vara, primul pe acea lista fiind nominalizat chiar portarul campioanei, Bogdan Lobont.