Partidele de extrema-dreapta din mai multe state europene au infiintat joi, la Anvers (Belgia), o noua organizatie destinata luptei impotriva a ceea ce ele califica drept "islamizarea" Europei, relateaza AFP.
Organizatia, denumita "Orasele impotriva islamizarii", a fost prezentata de liderul formatiunii belgiene Vlaams Belang (Interesul flamand), Filip Dewinter, presedintele FPO (Austria), Heinz-Christian Strace, si liderul miscarii regionaliste si identitare franceze Alsace d’Abord (Alsacia mai intai), Robert Spieler, au anuntat organizatorii.
Partidul german de extrema-dreapta Die Republikaner, British National Party, precum si mai multe formatiuni italiene si daneze, au fost reprezentate pentru lansarea asociatiei, al carei logo, asemanator cu un indicator rutier, infatiseaza o moschee stilizata peste care trece o linie rosie.
"Trebuie oprita deschiderea de moschei in orase precum Anvers. Trebuie sa oprim sosirea imigrantilor musulmani si trebuie ca magazinele islamiste sa respecte legislatia belgiana in materie de igiena sau de legi sociale, sau sa isi sisteze activitatea", a precizat un membru al Vlaams Belang, Bert Debie.
Â