Persoane ramase neidentificate au atacat cu patru sticle incendiare o fabrica parasita din apropiere de Roma, unde locuiesc ilegal aproximativ 20 de imigranti romani, relateaza Il Tempo in editia online.
Incidentul violent a avut loc luni seara, in localitatea Aprilia, situata la aproximativ 25 de kilometri sud de Roma. Dupa atacul cu sticle incendiare, cei aproximativ zece agresori au spart si geamurile autoturismelor parcate in fata adapostului, care apartineau tot imigrantilor romani. In total au fost avariate sase vehicule, doua fiind incendiate cu un cocktail Molotov.
In pofida brutalitatii atacului, nicio persoana din adapost nu a fost ranita. Trecatorii care au fost martori la incident au observat aproximativ zece tineri italieni, iar autoritatile banuiesc ca ar putea fi vorba de o razbunare fata de comunitatea de romani.