Andrei Pavel favorit la Romanian Open Tenis

Apropo.ro / 31.07.2002, 17:01
Andrei Pavel favorit la Romanian Open Tenis
Românul Andrei Pavel este cel mai bine situat tenisman în clasamentul ATP Entry System dintre participanții la ediția din acest an a turneului Open Romania, competiție dotata cu premii în valoare totala de 381.000 de dolari. Pavel ocupa locul 17 în clasamentul ATP Entry

Românul Andrei Pavel este cel mai bine situat tenisman în clasamentul ATP Entry System dintre participanții la ediția din acest an a turneului Open Romania, competiție dotata cu premii în valoare totala de 381.000 de dolari.

Pavel ocupa locul 17 în clasamentul ATP Entry System, devansîndu-l cu un loc pe marocanul Younes El Aynaoui, cîștigatorul de anul trecut al turneului de la București. În ierarhia ATP Race System, El Aynaoui ocupa locul 17, în timp ce Pavel se afla pe locul 21. Al doilea jucator român acceptat pe tabloul principal al Open România, care se va disputa în perioada 9-15 septembrie, este Adrian Voinea, locul 65 în clasamentul mondial ATP Entry System. Cei 23 de jucatori direct acceptați pe tabloul principal al turneului Open Romania sînt urmatorii: Andrei Pavel (România, locul 17 ATP Entry System), Younes El Aynaoui (Maroc, 18), Michel Kratochvil (Elveția, 36), Fernando Gonzalez (Chile, 43), Hicham Arazi (Maroc, 49), Fernando Vicente (Spania, 50), Felix Mantilla (Spania, 55), Alberto Martin (Spania, 56), Albert Montanes (Spania, 59), David Sanchez (Spania, 62), Adrian Voinea (România, 65), Jose Acasuso (Argentina, 69), Attila Savolt (Ungaria, 71), Paul-Henri Mathieu (Franța, 76), Francisco Clavet (Spania, 81), David Ferrer (Spania, 82), Albert Portas (Spania, 84), Jurgen Melzer (Austria, 87), Zeljko Krajan (Croația, 90), Andreas Vinciguerra (Suedia, 91), Markus Hipfl (Austria, 98), Irakli Labadze (Georgia, 99) și Christophe Rochus (Belgia, 100). La Open Romania se vor acorda trei wild-carduri și doua invitații speciale, iar patru jucatori vor fi acceptați pe tabloul principal dupa disputarea calificarilor.