3 bucureșteni arestați pentru uciderea unui misionar SUA

Apropo.ro / 26.07.2002, 21:07
3 bucureșteni arestați pentru uciderea unui misionar SUA
Trei bucureșteni - între care doi minori - au fost arestați, vineri, de polițiști pentru uciderea unui cetațean american aflat într-o misiune umanitara în România, a declarat colonelul Dan Antonescu, adjunctul șefului Serviciului Omoruri de la Poliția

Trei bucureșteni – între care doi minori – au fost arestați, vineri, de polițiști pentru uciderea unui cetațean american aflat într-o misiune umanitara în România, a declarat colonelul Dan Antonescu, adjunctul șefului Serviciului Omoruri de la Poliția Capitalei.

Marius Filișteanu (17 ani), Daniel Draguț (16 ani) și Ionuț Ciuca (21 de ani) au fost prinși la doua zile dupa descoperirea cadavrului lui Timoty Luke Snow într-un apartament din strada Ion Țuculescu, în cartierul Balta Alba. Potrivit anchetatorilor, ei ar fi urmarit sa îl jefuiasca pe misionar, dar au sfîrșit prin a-l ucide.

Polițiștii susțin ca Filișteanu și Draguț îl cunoșteau pe misionar de la sediul fundației pe care acesta o reprezenta – „Calvary Chapel – Inima de slujitor”, condusa tot de un cetațean american. Potrivit lui Antonescu, președintele fundației le-a spus polițiștilor ca cei doi tineri „au simulat ca vor sa se implice în acțiunile umanitare desfașurate de organizație în România, ei urmarind de fapt interese materiale”.

Pastorul a povestit polițiștilor ca, acum cîtva timp, a primit vizita unui prieten american. Prezenți la sediul fundației în timpul acelei vizite, cei doi adolescenți i-ar fi furat oaspetelui strain 1,5 milioane de lei din buzunar. Atunci cînd au fost acuzați de furt, cei doi tineri au negat cu vehemența fapta, declarîndu-se chiar jigniți de asemenea afirmații, a spus Antonescu.

Potrivit Poliției, cu cîtva timp în urma, Filișteanu și Draguț – care îl mai vizitasera pe Snow, în locuința închiriata de acesta în cartierul bucureștean Balta Alba – au încercat sa sparga apartamentul misionarului în lipsa acestuia, pentru a-i fura laptopul. Pentru ca atunci nu au reușit, ei s-au hotarît sa recurga la forța, contactatîndu-l și pe Ionuț Ciuca pentru a-i ajuta.

În ziua crimei, cei trei tineri l-au vizitat pe american, care i-a invitat la masa. La un moment dat, tinerii și-au atacat gazda lovind-o în cap de mai multe ori, cu o bîta adusa de ei în acest scop, dupa care au luat laptopul și alte bunuri din casa. Înainte de a parasi locuința, vazînd ca americanul este înca în viața, ei l-au înjunghiat în gît și în piept, folosind doua cuțite.

Misionarul american a fost omorît cu 25 de lovituri de cuțit. Faptul ca cetațeanul american a murit din cauza loviturilor de cuțit primite a fost confirmat și de examenul medico-legal.

Colonelul Antonescu a precizat ca anchetatorii au gasit, în casa, amprente ale agresorilor. Mai mult, cei trei tineri și-au reunoscut fapta și au fost arestați preventiv. Ionuț Ciuca – fiind major – risca o pedeapsa de la 15 la 25 de ani de detenție sau închisoare pe viața, pentru omor premeditat. Ceilalți doi complici ai sai – fiind minori – ar putea primi de la șapte ani la 12 ani și jumatate de închisoare, pentru aceeași infracțiune.

Cadavrul cetațeanului american Timoty Luke Snow (21 de ani) a fost descoperit, miercuri, într-un imobil din strada Ion Țuculescu. Echipa de anchetatori care s-a deplasat la fața locului a stabilit ca tînarul venise în România într-o misiune umanitara, fiind membru al fundației „Calvary Chapel – Inima de slujitor”, condusa tot de un cetațean american.

MEDIAFAX