Cea mai mare banca de pe piața româneasca, Banca Comerciala Româna, a obținut în primul semestru un profit net de 96,69 milioane de dolari, în creștere cu 67% în dolari fața de cel obținut în perioada similara a anului trecut.
Pentru acest an, banca se așteapta sa obțina pe tot Grupul BCR un profit net de 160 milioane de dolari.
„Exista o plaja de creștere importanta în economie și este normal ca și activitatea bancii sa creasca, ceea ce explica rezultatele pe care le-am obținut. Daca exista creștere economica, ma întreb de ce celelalte banci nu vin cu o creștere similara. Aceasta se explica prin faptul ca celelalte banci, care au în cea mai mare parte capital strain, vad în piața româneasca doar una dintre piețele pe care activeaza”, a declarat ieri Nicolae Danila, președintele BCR la prezentarea raportului financiar pe anul 2001 și a rezultatelor pe primul semestru din 2002.
Conform raportului, în 2001, BCR a înregistrat o ușoara scadere la nivelul veniturilor totale și a profitului net, comparativ cu 2000, daca indicatorii sunt calculați în dolari. BCR deține peste 33% din sistemul bancar românesc, urmatoarea banca având 15% – BRD-SocGen.
Banca este deținuta de stat (70%) și urmeaza sa fie privatizata pâna la anul. Banca aduce dividende importante statului și celorlalți acționari (cele cinci societați de investiții financiare), fiind una dintre cele mai bune societați aflate în portofoliul Autoritații pentru Privatizare(APAPS).
La sfârșitul primului semestru din 2002, BCR avea active bilanțiere de 3,8 miliarde dolari. Soldul creditelor a ajuns la 42.700 miliarde de lei (1,27 miliarde dolari), în creștere cu 69,4% fața de iunie 2001.
Creditele restante și îndoielnice au scazut la 1,44% din portofoliul total, fața de 2,53% la sfârșitul primului semestru al anului trecut.
Profitul net al BCR a crescut în dolari cu 67% în șase luni
„Vreau sa lamurim cum stau treburile cu zvonurile rautacioase care umbla prin piața acum, cum ca la BCR creditarea crește pentru ca se dau ultimele credite înainte de privatizare, ca se fac ultimele jocuri și rautați de acest fel.
Adevarul este urmatorul. În primul rând, și anul trecut și pentru anul acesta avem creștere economica, deci exista noi agenți economici, o platforma economica în creștere.
Apoi, este cunoscut faptul ca suntem sub-bancarizați și gradul de intermediere financiara este destul de redus. Atunci se pune întrebarea. De ce sa nu ne implicam în afaceri noi? De ce sa nu creștem? Se mai pune și alta întrebare: De ce nu fac acest lucru și alte banci?”, a afirmat Danila.
Din totalul împrumuturilor 45-47% sunt credite în valuta, din care mai mult de jumatate sunt în euro. Expunerea pe euro poate fi considerata mare având în vedere deprecierea care s-a înregistrat în acest an a leului fața de moneda europeana (19,04% pâna acum). Dolarul a crescut cu numai 4,1% fața de leu pâna astazi.
Veniturile nete din dobânzi obținute de banca au ajuns în primul semestru la 4.836 ,5 miliarde de lei fața de 3.777,8 miliarde de lei în aceeași perioada a anului trecut. Danila considera ca banca ar trebui sa fie vazuta mai bine de agențiile de rating, adica sa i se atribuie calificative mai ridicate decât cele pe care le are acum.
„Convingerea mea este ca BCR ar trebui sa aiba un rating mult mai mare. Acest lucru se vede din marja și scadențele la care bancile straine corespondente ofera finanțare pentru BCR. Dobânda este foarte atractiva”, a spus Danila.
Președintele bancii susține ca agențiile de rating și-au schimbat în ultimii ani atitudinea fața de BCR, deși la momentul fuziunii cu Bancorex existau destule suspiciuni asupra portofoliului de credite preluat.
„Agențiile de rating au schimbat macazul dupa ce au vazut cu adevarat ce se întâmpla în banca, ca brandul BCR este cel mai cunoscut din România și ca exista un management performant. I-am invitat în banca și le-am pus la dispoziție toate datele pe care le-au cerut”, a afirmat președintele BCR.
Introducerea standardelor internaționale de contabilitate și adoptarea cât mai rapida a normelor comunitare în materie bancara ar fi de mare importanța pentru deschidere sistemului bancar românesc, susține președintele bancii. El spune ca astfel ar crește transparența bancilor românești, care ar putea mult mai ușor sa atraga capital strain.
„Nu mai accept ca sa vina agenții de rating și investitori, chiar la privatizare, și sa trebuiasca sa le explicam diferențele dintre contabilitatea româneasca și cea internaționala. De asemenea, noi am fost de acord cu introducerea noului regulement de provizionare care ne-ar fi ajutat sa deducem provizionele nedeductibile pe care le constituim în conformitate cu sistemul nostru de clasificare”, a menționat Danila.
Conform analiștilor, la o evaluare sumara, BCR ar valora peste un miliard de dolari, având în vedere cota de piața, profitul și faptul ca fondurile bancii depașesc 700 milioane de dolari.
La prima strigare, de pachetul majoritar de acțiuni, 51%, care trebuie vândut de stat, s-au aratat interesați grupurile financiare ING-Olanda, HVB-Germania, HSBC-SUA, OTP-Ungaria, BNP-Franța. Marți și grupul francez Eulia , rezultat din asocierea instituțiilor Caisse d’Epargne și Caisse des Dépôts et Consignations (CDC), a anunțat ca este interesata de privatizarea BCR.
„Dorim sa ne dezvoltam strategia în Europa, iar aceasta poate fi o oportunitate”, a declarat pentru Reuters un purtator de cuvânt al Eulia.
De BCR se intereseaza și investitori financiari care vor sa achiziționeze pachete mai mici de acțiuni. Aceștia au început sa tatoneze terenul interesându-se daca SIF-urile nu ar fi dispuse sa vânda o parte din acțiunile pe care le dețin.
De asemenea, Bursa de Valori București încerca sa convinga autoritațile sa vânda pachete mai mici de acțiuni și pe piața de capital . Bursa aduce ca argument interesul pentru BCR și evoluția buna de pâna acum a acțiunilor BRD, principalul rival al BCR.
La Bursa. BRD a ajuns la o capitalizare de peste 450 milioane de dolari, aceasta dublându-se numai în ultimul an.
Speculații cu acțiunile SIF-urilor
BCR a admis în raportul sau anual pe 2001 ca investește la Bursa de Valori București, mai precis în acțiunile Societaților de Investiții Financiare (SIF). Cele cinci SIF sunt și acționare ale bancii, deținând împreuna 30%.
„Datorita lichiditații ridicate a acestor acțiuni, precum și a rezultatelor bune ale acestor societați, pentru a înregistra o rentabilitate ridicata a protofoliului, strategia BCR vizeaza achiziționarea pâna la limita de 0,1% din capitalul social al fiecareia din cele cinci Societați de Investiții Financiare”, se arata în raportul anual.
Raportul menționeaza ca la sfârșitul lui 2001 investițiile pe Bursa în acțiuni SIF însumau 4 miliarde de lei. Pe de alta parte, surse de pe piața de capital menționeaza ca BCR a cumparat acțiuni ale SIF-urilor, a luat dividendele, iar ulterior a vândut o parte din ele. SIF-urile au avut o evoluție spectaculoasa la Bursa în ultimul an, aducând câștiguri duble pe lânga dividendele acordate.
Banca urmeaza sa cumpere din nou acțiuni ale SIF pentru a-și completa portofoliul. BCR deține societatea de brokeraj BCR Securities, care activeaza pe piața de capital româneasca.
BCR a plasat bani în obligațiuni poloneze
La sfârșitul anului trecut, plasamentele în certificatele de trezorerie și-n obligațiuni ale BCR erau de 17.556 miliarde lei (555,62 mil. $). Banca are în portofoliu certificate de trezorerie emise de Ministerul Finanțelor în lei, în valoare de 8.140 miliarde lei. Aceste certificate au avut o dobânda care a variat anul trecut între 31% și 55%, rata medie ponderata fiind de 39%.
De asemenea, BCR deține certificate de trezorerie emise în valuta, care au o valoare de 3.223,69 miliarde lei. O pondere importanta o au obligațiunile guvernamentale exprimate în dolari, care au fost emise pe piața locala de Ministerul Finanțelor.
Ceea ce este interesant este ca BCR are și alte obligațiuni în valoare de 2.013,56 miliarde lei, formate din euro-obligațiuni exprimate în euro emise de Ministerul Finanțelor și Termoelectrica, achiziționate pe parcursul anului 2001.
Rata dobânzii la aceste obligațiuni este de 11,5%, respectiv 11,25%. Acesta este un plasament foarte bun, având în vedere dobânda ridicata. BCR a plasat bani și în obligațiuni emise de guvernul Poloniei, care au o rata a dobânzii de 6% și au scadența în 2006.
Ionela Nua / Cristian Hostiuc ZIARUL FINANCIAR