Compania americana Microsoft Corporation, cel mai mare producator de software din lume, va lansa în luna septembrie a noua generație a popularului program multimedia Media Player, împreuna cu o serie de instrumente software pentru transmisia prin Internet și editarea de sunet surround și video high-definition.
Potrivit siliconvalley.com, președintele Microsoft, Bill Gates, va prezenta oficial Windows Media Player 9 (fost proiectul Corona) pe 4 septembrie, zi începând cu care fi disponibila și o versiune beta (pentru testare).
„Prin MS Player 9, Microsoft încearca sa o ia înaintea rivalului RealNetworks, care deține o cota de piața de 16,2% din piața de software pentru transmisii audio-video digitale. Potrivit datelor furnizate de Nielsen/Netratings, Microsoft deține o cota de 14,4% pe aceeași piața”, arata sursa citata.
Potrivit oficialilor companiei, caracteristicile MS Player 9 vor fi ținute secrete în urmatoarele șapte saptamâni, dar potrivit lui Dave Fester, general manager for digital media marketing la Microsoft, programul este „substanțial îmbunatațit”.
Astfel, Player 9 va oferi transmisii de televiziune high-definition și sunet Dolby Digital Surround. Pentru a beneficia însa de aceste caracteristici, utilizatorii va trebui sa dispuna de conexiuni broadband la Internet și de hardware audio-video specializat pe computerele lor.
La fel ca și generațiile precedente MS Player, software-ul va putea fi descarcat gratuit de pe site-ul Microsoft.
O excepție
Potrivit analiștilor, Microsoft ar putea fi excepția recesiunii industriei software.
„Toate companiile de software se lupta cu scaderea investițiilor în IT&C. Analiștii, dintre care majoritatea s-au saturat sa mai estimeze când se va încheia recesiunea, au declarat ca rezultatele jucatorilor importanți de pe aceasta piața – SAP, PeopleSoft și Siebel – nu lasa sa se întrevada momentul revigorarii”, arata siliconvalley.com. „Toți, cu excepția lui Microsoft”.
Gigantul american va anunța, în aceasta saptamâna, rezultatele financiare înregistrate în trimestrul fiscal încheiat la 30 iunie, iar analiștii se așteapta ca Microsoft sa-și îndeplineasca promisiunile, mai ales datorita faptului ca majoritatea produselor sale sunt mai ieftine decât cele ale principalilor rivali.
„Zeci de case de software, inclusiv favoriții bursei americane, E.piphany și i2 Technologies împreuna cu Sybase, au anunțat deja ca vor avea rezultate sub estimari”, arata sursa citata.
În ceea ce îl privește pe SAP (cel mai mare producator european de programe pentru computer și furnizor de soluții software pentru business management), ținta inițiala de 15% creștere în 2002 s-a redus pâna la 5-10 procente.
Pentru Siebel, analiștii estimeaza pe baza datelor Thomson First Call o scadere a cifrei de afaceri de 20% în trimestru fiscal curent fața de aceeași perioada a anului trecut, în timp ce în cazul firmei PeopleSoft, declinul va fi de „numai” 11%.
Cristian Iovițu