Nu umblu cu calculatoarele, eu doar le cumpar

Laptopul pe care i l-au facut cadou nepoții de Craciun nu-I folosește la nimic, fiindca nu știe sa-l foloseasca, dar a investit o mulțime de bani în firme de computere și are ambiția de a face din Mexic o țara de oameni conectați la Internet. Nu e singura ciudațenie a domnului Carlos Slim Helu.

Poarta la mana un ceas ieftin de plastic, se îmbraca în costume prost croite, sta în aceeași casa unde și-a crescut cei șase copii și uneori își conduce singur mașina, dar e cel mai bogat om din toata America Latina, cu o avere estimata de revista Forbes la 11,5 miliarde de dolari și cu firme care au o pondere de aproape jumatate din indicele bursei mexicane.

Cine vrea sa înțeleaga ce fel de om e și cum a facut avere domnul Slim Helu are la dispoziție doua cai. Una e cea a articolelor din presa occidentala, majoritatea admirativ-ironice și lipsite de orice detalii despre primii ani ai carierei lui de om de afaceri, cealalta consta în articole din presa mexicana și în prezentarile de pe site-urile companiilor lui – texte pline de informație, dar foarte laudative, cele mai multe disponibile numai în spaniola.

E greu de tras un înțeles din asemenea lecturi contradictorii. Singurele concluzii posibile sunt cele deductibile prin comparație cu ce se întampla în alte țari: ca acolo unde economia e dominata de cateva familii de bogatași, șefii familiilor sunt stalpi ai comunitații și ridicați în slavi ca parinți ai patriei, ca legaturile asigurate la timp cu partidul de guvernamant pot sa le garanteze acestora succesul în afaceri și ca încapațanarea de a conserva monopolul pe o piața e o metoda mai sigura de a face bani decat lupta cu concurența. Restul e, probabil, doar culoare locala.

Anul trecut, președintele mexican Vicente Fox l-a numit pe cetațeanul Carlos Slim Helu în fruntea comitetului însarcinat cu revigorarea centrului istoric al capitalei țarii, Ciudad de Mexico.

Deși inclus de UNESCO în patrimoniul cultural universal, poluarea, criminalitatea, suprapopularea și doua mari cutremure în ultimii 50 de ani au facut de nerecunoscut acest centru, gonindu-I pe locuitorii mai înstariți spre suburbii.

„Vrem ca oamenii sa locuiasca, sa munceasca și sa studieze aici. Vrem sa cream aici un peisaj cultural viu, cu teatre, cinematografe, biserici și tradiții mexicane”, declara Carlos Slim Helu, a carui implicare în proiect era considerata de Vicente Fox drept o garanție a atragerii investitorilor.

Într-adevar, mulți mexicani îl considera pe acest Slim Helu un fel de Midas, care transforma în aur tot ce atinge: în peste trei decenii de afaceri, a dovedit ca poate îmbunatați spectaculos performanțele unor companii prost conduse, aflate în criza financiara și ale caror acțiuni le-a putut cumpara la prețuri foarte scazute.

Nu conteaza domeniul de activitate, ba chiar diversificarea e binevenita: construcții, minerit, comerț, cauciucuri auto, tutun, tot ce se poate cumpara.

Metoda lui e simpla, în majoritatea cazurilor: schimbarea echipei manageriale (unde își impune uneori prieteni, alteori rude), un program de reducere drastica a costurilor (incluzand concedieri sau menținerea unor salarii atat de scazute pentru angajați, încat grevele devin o obișnuința) și un program paralel de investiții (finanțate ori din creșteri de preț ale produselor firmei respective, ori prin vanzarea de acțiuni deținute de Slim Helu la alte companii, cumparate mai înainte și care au apucat sa devina rentabile).

Prețioasele acțiuni AA

Afacerile lui Slim Helu au început sa capete anvergura cu adevarat dupa ce investitorul nostru a reușit sa schimbe și destinul uneia din companiile mexicane de stat renumite pentru serviciile proaste, pentru frecvența grevelor și pentru organizarea primitiva a activitații.

Guvernul mexican a vandut prin licitație, în decembrie 1990, pachetul de control al societații naționale de telecomunicații, Telefonos de Mexico – Telmex unui consorțiu format din Grupo Carso, Southwestern Bell (ulterior SBC Communications), France Telecom și cateva companii mexicane, contra sumei de 1,76 miliarde de dolari.

Acțiunile ramase în proprietatea statului au fost vandute aproape în totalitate prin oferte publice internaționale în mai 1991 și mai 1992, iar restul a fost înstrainat în mai 1994, printr-o oferta privata de obligațiuni convertibile în acțiuni.

Interesant e ca structura capitalului Telmex reflecta în același timp necesitatea de a obține acces la fonduri importante provenite de la investitorii straini și intenția de a nu ceda strainilor controlul asupra deciziilor.

Compania are trei categorii de acțiuni comune: AA (cele vandute în 1990 consorțiului), care reprezinta 22,11% din capitalul Telmex și confera drepturi depline de vot; L (cele vandute în cadrul ofertelor publice), reprezentand 74,25% din capital și conferind drepturi limitate de vot; A (cele care se aflau în proprietate privata, mai ales a sindicatelor companiei, înainte de operațiunea propriu-zisa de privatizare) – 3,64% din capital, respectiv drepturi de vot depline.

Așa cum a vrut guvernul, dreptul de decizie în Telmex a ramas pe maini mexicane, adica ale Grupo Carso, care la ora actuala deține peste 20% din acțiunile companiei.

Grupo Carso a avut permanent un program de rascumparare a acțiunilor vandute pe piața de ceilalți deținatori, prin care a încercat sa-și mareasca participația la Telmex cu orice ocazie.

Una din ocazii a venit în 2000, cand France Telecom a anunțat ca renunța la pachetul de 7% deținut în operatorul mexican, spre a face rost de bani pentru preluarea Orange.

Prezentarea „de uz intern”, în spaniola, de pe pagina de web a uneia din fundațiile lui Slim, spune ca la momentul privatizarii Telmex, din toata cota de capital cumparata de consorțiu, cota Grupo Carso a constat în 5,17% acțiuni AA, evaluate la 442,8 milioane de dolari, „un preț superior cu 20% prețului pieței pentru acțiunile A și L”.

Criticii mexicanului susțin însa, dimpotriva, ca guvernul a oferit atunci firmei lui Slim Helu acțiuni Telmex mult sub valoarea lor reala, ca gest prietenesc fața de cel ce era pentru președintele de atunci, Carlos Salinas de Gortari, cel mai apropiat amic din mediul de afaceri.

Generozitatea autoritaților n-a ramas fara rasplata: membru al comitetului de finanțare a campaniei electorale a lui Salinas, Slim Helu a facut parte și din Consiliul Oamenilor de Afaceri Mexicani, format din cei mai bogați întreprinzatori din țara; în 1993, aceștia au participat la un foarte mediatizat dineu în cinstea lui Salinas, ocazie cu care au donat toți cate 25 de milioane de dolari pentru campania electorala a respectivului.

Imediat dupa privatizare, cheltuielile de capital ale Telmex au crescut spectaculos. în 1989 investise numai 500 de milioane de dolari; în 1991, cifra depașise 2,75 miliarde.

Pe perioada 1991-1995, suma totala cheltuita s-a apropiat de 12 miliarde, incluzand 1,3 miliarde pentru echipamente telefonice, 2,7 miliarde pentru componente de transmisie, 3,9 miliarde pentru transformatoare și echipamente electrice și 3,7 milioane pentru partea de producție.

Investițiile au fost absolut necesare, în primul rand pentru a îmbunatați calitatea serviciilor și pentru a moderniza tehnologia folosita, în al doilea rand pentru ca termenii contractului de privatizare o cereau.

Conform acordului cu guvernul, Telmex se obliga sa ajunga pana în 1995 la un numar de 9 milioane de linii telefonice instalate, dublu fața de 1990, respectiv la o densitate de aproape 10 linii la 100 de locuitori, fața de 6,5. în schimb, Telmex capata dreptul de a furniza servicii adiționale – telefonie celulara, radiotelefonie, distribuție de semnal TV, producție și vanzare de computere, echipamente electronice și de telecomunicații.

În ciuda unui asemenea program de investiții, compania a încheiat pe plus toți anii dinainte de criza financiara din 1994-1995 (dar și pe cei de dupa criza): în 1993 avea un profit net de 2,7 miliarde de dolari, la venituri de 7,9 miliarde, iar la sfarșitul lui 1994, datoria Telmex reprezenta numai 15% din capital, în comparație cu 39% în cazul AT&T sau 54% în cazul Telefonica de Espana.

Criticii lui Carlos Slim au explicat bunastarea financiara a companiei prin politica stricta a patronului de a scadea costurile, în paralel cu o majorare continua a tarifelor, careia n-avea cine sa i se opuna, atata vreme cat Telmex avea atunci monopol pe piața, deschiderea pentru competiția în domeniul telefoniei fixe fiind prevazuta de legislația mexicana pentru 1997.

„Cu o creștere de 170% a tarifelor și o creștere a salariilor în companie de numai 18%, nu trebuie sa fii un geniu financiar ca sa devii un nume în lumea afacerilor”, spunea ironic un analist economic mexican, referindu-se la ceea ce se întamplase în primul an dupa privatizare.

Cumpar companii en gros

Dar ce s-a întamplat cu monopolul? Iarna trecuta, președintele Vicente Fox l-a invitat în Mexic pe omologul sau american, George W.Bush, pentru discuții despre relațiile comerciale și despre posibilitațile de investiții. Cea mai mare problema a discuțiilor a fost poziția de monopol a Telmex pe piața de 12 miliarde de dolari a telecomunicațiilor din Mexic.

De ani de zile, companiile americane au tot încercat sa intre pe aceasta piața, dar s-au lovit de rezistența lui Slim Helu.

Chestiunea a devenit atat de iritanta pentru SUA, încat Washingtonul a înaintat în 2000 o plangere Organizației Mondiale a Comerțului, argumentand ca Telmex își saboteaza concurenții, instaland rețele alternative locale ca sa-și conserve monopolul.

Guvernul mexican a respins acuzațiile, dar a facut, totuși, presiuni asupra lui Slim Helu pentru ca acesta sa permita accesul principalilor sai competitori straini – firma Avantel, înființata de WorldCom și Alestra, înființata de AT&T.

Analiștii occidentali s-au întrebat în ce masura factorul politic intern va conta în deschiderea pieței mexicane, avand în vedere ca Slim Helu și-a cladit grosul averii în timpul mandatului prezidențial al lui Salinas de Gortari (1988-1994) și apoi al lui Ernesto Zedillo (1994-2000), ambii reprezentanți ai Partidului Revoluționar Instituțional, un partid grevat de corupție, care a orchestrat marile privatizari de la începutul deceniului trecut (Telmex, Banamex – Banco Nacional de Mexico, Bancomer – Banco de Comercio) astfel încat aceste companii sa ajunga sub controlul aliaților sai politici.

În schimb, Vicente Fox a venit la putere în 2000 pe mana Partidului Acțiunii Naționale, care a caștigat alegerile promovand principiile pieței libere și criticand politica partidului rival.

Pentru comentatorii mexicani, în schimb, aceasta nu e o problema reala. Ei știu ca talentul lui Carlos Slim Helu a fost întotdeauna daca nu de a trece de partea ultimului venit la putere, atunci macar de a-și asigura prietenia aceluia, nemaivorbind de faptul ca averea acumulata i-a îngaduit parca de cand lumea sa discute de la egal la egal cu orice politician.

Fiu al unei familii de emigranți libanezi sosiți în Mexic la începutul secolului trecut, Slim Helu s-a nascut în 1940 la Ciudad de Mexico.

Tatal sau reușise, în zece ani, sa-și dezvolte o afacere de comerț deosebit de prospera, „La Estrella de Oriente” (Steaua Orientului), a carei valoare în 1921 ar însemna în zilele noastre cam 25 de milioane de dolari. I-a educat pe cei șase copii ai sai, între care Carlos, sa-și țina de mici socoteala cheltuielilor și a economiilor facute într-o zi, astfel încat la 15 ani, Carlos reușise sa stranga deja peste 5.000 de pesos, suma care peste înca doi ani crescuse la 30.000 de pesos.

Cu economiile sale și cu sprijinul tatalui, Carlos Slim Helu a început de prin 1965 sa-și faca un portofoliu de companii, conform concepției sale despre modul de a crește o afacere prin extinderea în cat mai multe domenii.

A cumparat o firma de bauturi racoritoare, a înființat o firma de construcții și o agenție de brokeraj, punand bazele grupului Carso (denumirea vine de la numele lui împreuna cu numele soției sale, Soumaya Domit Gemayel – descendenta a unei familii bogate de libanezi creștini și nepoata a președintelui Amin Gemayel).

Cea mai importanta achiziție a venit în 1981, cand a reușit sa preia aproape 50% din acțiunile societații producatoare de țigari Cigarros La Tabacalera Mexicana – Cigatam, cu o investiție de 244 milioane de pesos; în numai doi ani, veniturile aduse de aceasta i-au adus lui Slim Helu 20 de milioane de dolari, iar în zece ani, 350 milioane.

Epoca de glorie a afacerilor lui Slim a început o data cu criza financiara din 1982-83, cand investitorii locali și straini au ieșit de pe piața și valoarea multor companii a scazut drastic, ceea ce i-a permis sa le cumpere pe mai nimic, în așteptarea unor vremuri mai bune.

Așa a avut loc „mexicanizarea” unor firme straine unde Slim Helu a cumparat acțiuni: Aluminio (Alcoa), magazinele Sanborns (frații Sanborn), General Tire (Continental), Condumex (Pirelli), Hulera El Centenario (Firestone) și multe altele.

În 1990, Group Carso a devenit S.A. de C.V. (Sociedad Anonima de Capital Variable), companie listata la bursa mexicana.

Daca în deceniul precedent, expaniunea grupului a vizat mai ales domeniul industrial și financiar, în anii urmatori privatizarii Telmex, Slim s-a orientat spre „noua economie”, în care a început sa creada cu un avant aproape religios, considerand ca viitorul Mexicului sta în Internet și în calculatoare.

În mod logic, achizițiile sale cele mai importante au fost peste granița, în SUA, cea mai importanta fiind compania Prodigy, furnizoare de servicii de Internet. La preluarea ei în 1998, pentru 222 milioane de dolari, Prodigy era în regres pe toate planurile, fara bani și cu abonați puțini.

Slim Helu a reușit sa faca din ea al treilea ISP din SUA, i-a extins rețeaua la scara naționala și i-a creat un serviciu bilingv pentru utilizatorii hispanici; în 1999, cand Prodigy a ieșit pe bursa, Slim a obținut din acțiunile vandute 1,68 miliarde de dolari.

Incompletul model neoliberal

A avut și eșecuri mexicanul. În 1999, compania americana CDNow, deținatoarea cunoscutului magazin virtual de muzica, a avut nevoie de investitori care s-o scoata din criza financiara în care se afla.

Mereu în cautare de chilipiruri, Carlos Slim Helu a cumparat atunci un pachet de 9,2% din acțiunile CDNow, la un preț redus – ceva peste 52 milioane de dolari. Dar situația companiei nu s-a ameliorat și valoarea cotei lui Slim Helu n-a crescut, așa cum se aștepta el.

În vara lui 2000, concernul german Bertelsmann a cumparat toata firma pentru numai 117 milioane de dolari, ceea ce însemna ca pachetul deținut de miliardarul mexican nu mai valora decat 9 milioane de dolari – o pierdere de 83%.

Mai recent, în februarie anul trecut, un tribunal din Texas a decis ca miliardarul mexican și cațiva asociați ai sai trebuie sa plateasca daune de 454,5 milioane de dolari unei companii din Dallas, COC Services, pentru a fi împiedicat planurile acesteia de a deschide în Mexic magazine ale firmei americane CompUSA, comerciant de calculatoare și softuri.

COC Services a argumentat ca în 1999, cand obținuse din partea CompUSA dreptul exclusiv de a deschide magazine în franciza în Mexic, Carlos Slim Helu, care nu deținea pe atunci acțiuni ale CompUSA, se aratase dornic sa sprijine finanțarea acordului.

Ulterior însa, în loc de a ajuta COC, Slim a cumparat CompUSA, prin Grupo Carso, pentru suma de 800 de milioane de dolari.

Aparatorii lui Helu au contestat decizia tribunalului american, afirmand ca verdictul a fost influențat de eforturile avocaților COC de a-I înfațișa pe mexicani ca popor într-o lumina negativa.

„Avocații acuzarii s-au referit în repetate randuri la acuzați cu termenul de și au facut numeroase comentarii pe marginea modului cum se fac afacerile „, se spune în moțiunea prezentata tribunalului de avocații lui Helu.

Probabil sensibil la exigențele corectitudinii politice, tribunalul a redus cuantumul daunelor de platit la 121 milioane de dolari, dar cazul se judeca în continuare.

Și are timp sa capete aspecte noi, atata vreme cat în raportul financiar anual pe 2001 al Grupo Carso se precizeaza ca în luna noiembrie s-a realizat separarea CompUSA de grup.

La 62 de ani, miliardarul mexican înca lucreaza 14 ore pe zi, chiar daca operațiunile cotidiene le-a cedat celor trei fii ai sai (în afara de ei mai are și trei fiice): Carlos, cel mare, conduce operațiunile de comerț, Marco Antonio conduce operațiunile financiare și Patrick se ocupa de activitațile industriale.

Toți trei împartașesc stilul spartan de lucru al tatalui, care n-a vrut niciodata sa construiasca birouri sau sedii luxoase și nici sa se înconjoare de o mulțime de directori birocrați. Familia n-are iahturi, avioane sau herghelii; singura pasiune a lui Slim Helu (în afara de trabucurile cubaneze) sunt artele plastice.

Are una din cele mai mari colecții din lume de sculpturi de Rodin și îi place sa se implice în inițiativele culturale de interes public: împreuna cu Microsoft, Cisco și Lucent, Telmex a finanțat în 2000 crearea site-ului www.museamericas.com, un Muzeu Virtual al Americilor cu acces la exponatele a peste o mie de muzee, din Canada pana în Chile.

Mai nou, dupa ce în 1999 a ramas vaduv, Carlos Slim Helu s-a ales cu o logodnica tanara și cu sange albastru, Conchita Rionda, în compania careia se bucura de plaja Pacificului, la reședința lui din stațiunea Punta Ixtapa. Aici se mai întalnește cateodata și cu fostul premier spaniol Felipe Gonzales.

Despre ce discuta? Chestiuni doctrinare, firește. Altfel nu s-ar explica brusc dobandita competența a mexicanului în ale teoriei economice.

Recent, la o reuniune a întreprinzatorilor din cele doua Americi, Slim Helu aprecia ca „modelul neoliberal este incomplet, pentru ca important nu e numai sa privatizezi și sa ai finanțe publice sanatoase, ci și sa combați saracia: nu prin acțiuni caritabile de moment, ci prin sprijin pentru dezvoltare durabila. Nu-i de ajuns ca oamenilor sa le dai pește, trebuie sa-i înveți sa pescuiasca”.

Așa e și firesc. Dupa ce o viața ai acumulat tu însuți bogație, poți sa-ți permiți la batranețe sa filozofezi un pic despre cum ar trebui sa fie redistribuita bogația acumulata de societate.

Crenguța Nicolae ZIARUL FINANCIAR