Si, si, si, finala spaniola!

Apropo.ro / 08.06.2002, 15:21
Si, si, si, finala spaniola!
Albert Costa si Juan Carlos Ferrero se vor lupta mîine pentru Cupa Muschetarilor. Învinsii lor din penultimul act de ieri, Alex Corretja, respectiv Marat Safin fac drumul spre casa Se întîlnisera pîna ieri de 12 ori în turneele ATP. Corretja îl conducea pe Costa cu 7-5.

Albert Costa si Juan Carlos Ferrero se vor lupta mîine pentru Cupa Muschetarilor. Învinsii lor din penultimul act de ieri, Alex Corretja, respectiv Marat Safin fac drumul spre casa

Se întîlnisera pîna ieri de 12 ori în turneele ATP. Corretja îl conducea pe Costa cu 7-5. „Ne-am înfruntat însa de vreo doua milioane de ori la antrenamente si de înca o mie în concursurile din Spania”, spunea Alex înainte de semifinala.

Parea ca fostul dublu finalist la Roland Garros are astfel un ascendent asupra adversarului si prietenului sau, însa n-a fost asa. Venise ziua lui Albert.

Acesta a stat la cîrma meciului cu clarviziunea si tenacitatea unui lup de mare, achizitionînd primele doua seturi, 6-3, 6-4. Orgoliul ranit al lui Corretja a reactionat în actul al treilea, cîstigat de Alex cu 6-3.

Nimic n-a mai stat însa în calea lui Costa în setul patru, încheiat cu 6-3. Chiar daca mîna i-a tremurat cînd a trebuit sa serveasca pentru meci, chiar daca a alunecat la ultima minge, traindu-si bucuria înecat în zgura, pîna la urma a reusit!

E prima finala de Mare Slem din cariera spaniolului în vîrsta de 26 de ani. El spune ca de cînd a devenit tata (are doua fetite gemene, Claudia si Alma, de un an si o luna), viata i s-a asezat. „Nu mai simt ca e o tragedie daca pierd”.

Ieri însa, a vrut sa cîstige, în ciuda faptului ca dincolo de fileu de afla cel care îi va fi nas la nunta cu prietena sa, Cristina Ventura, peste o saptamîna.

„E greu sa joci contra unui prieten. Sîntem împreuna tot timpul, mergem si la cumparaturi, avem case alaturate în Barcelona si San Cugat”. Asa se explica lunga îmbratisare de la fileu si vorbele pe care cei doi si le-au spus. Finala o va juca însa doar Costa.

Adversarul sau din ultimul act va fi tot un spaniol, Juan Carlos Ferrero (22 de ani), care l-a învins pe rusul Marat Safin cu 6-3, 6-2, 6-4. „Tîntarul” avea în bagaje doua semifinale la Roland Garros si visul stropit cu zgura al unui titlu care e acum din ce în ce mai aproape.

Costa si Ferrero au adus la 10 cifra ibericilor calificati în finale pariziene în ultimii 10 ani.

Va fi însa pentru a treia oara în istorie cînd doi spanioli lupta pentru trofeu. În 1994, Sergi Bruguera l-a învins pe Alberto Berasategui, iar în 1998 Carlos Moya pe Alex Corretja. Cine se va încorona mîine?

Sursa: www.prosport.ro