Totul se invarte in jurul lui Oli

Apropo.ro / 04.06.2002, 08:31
Totul se invarte in jurul lui Oli
Cosmin Olaroiu a anuntat ca vrea sa se retraga din fotbalul românesc. Eventuala abdicare de la cîrma Nationalului ar fi echivalenta cu un dezastru în Cotroceni. La finalul partidei de la Craiova, dar si ulterior la "Procesul Etapei", managerul general al "bancarilor", Cosmin Olaroiu, si-a

Cosmin Olaroiu a anuntat ca vrea sa se retraga din fotbalul românesc. Eventuala abdicare de la cîrma Nationalului ar fi echivalenta cu un dezastru în Cotroceni. La finalul partidei de la Craiova, dar si ulterior la „Procesul Etapei”, managerul general al „bancarilor”, Cosmin Olaroiu, si-a aratat intentia de a se retrage din fotbalul românesc. Practic, aceasta abdicare a lui Oli ar atrage cu sine prabusirea clubului, care si asa se afla într-o situatie financiara delicata.

La aceasta ora, doua variante se vehiculeaza în Cotroceni, zilele urmatoare fiind decisive în ceea ce priveste soarta Nationalului. Prima, cea mai probabila, ar fi ca actualul antrenor al „bancarilor” sa continue munca începuta în Parcul cu Platani. Ramînerea lui Olaroiu ar fi conditionata însa de aparitia unor investitori care sa scoata echipa din impasul financiar în care se afla. Dupa obtinerea calificarii în Cupa UEFA, clubul are o datorie consistenta la jucatori: 10.000$ pentru realizarea obiectivului, plus circa 10.000 de dolari de caciula restante din prime.

În acest moment oficialii nu au practic de unde sa acopere aceste sume, singura speranta constituind-o eventuala vînzare a lui Ovidiu Petre la Ajax. Argumentele în favoarea ramînerii lui Oli ar fi legate de faptul ca tînarul antrenor îsi doreste foarte mult sa-si ia revansa dupa ce a pierdut titlul pe ultimii metri, atîta timp însa cît va obtine niste garantii financiare. De altfel, managerul „bancarilor” a stabilit deja programul pentru noul sezon.

Interesant este ca, în afara lui Dinamo si Rapid, care se vor întîlni în finala Cupei României, Nationalul este singura echipa din Divizia A care îsi continua antrenamentele dupa terminarea campionatului. Pîna vineri, Oli si-a chemat elevii la cîte o sedinta tehnica pe zi, la finalul saptamînii fiind programata o masa festiva.

Cea de-a doua varianta vehiculata în Cotroceni anunta ca iminenta despartirea antrenorului de FC National. În urma cu o luna, se pare ca Dinamo i-a facut o oferta tentanta lui Olaroiu, acesta cerînd sa amîne discutia dupa finalul campionatului. Acum însa, dupa finalul încins de sezon, ambele parti nu mai par dispuse sa se aseze la masa tratativelor. Pe fir s-ar afla si Steaua, care a facut o încercare timida de a-l convinge pe Oli sa vina în Ghencea ca antrenor, Piturca urmînd sa ramîna doar manager general.

Cert este ca urmatoarele zile vor limpezi lucrurile în Cotroceni, dupa unele informatii, managerul general al „bancarilor” urmînd sa plece în Coreea pentru a vedea cîteva meciuri din cadrul Campionatului Mondial.

Cine pleaca, cine vine?

În functie de decizia pe care o va lua Olaroiu, si la nivelul lotului ar putea aparea schimbari importante. Dupa Mitrovici, mai mult ca sigur si Gabi Popescu va pleca în Coreea. Ovidiu Petre are doua oferte interesante, iar Falub, aflat la final de contract, ar putea pleca în Grecia, Cipru sau Israel. Retragerea lui Oli ar putea fi însa însotita de alte cîteva plecari importante. Daca antrenorul va ramîne, mai mult ca sigur se vor reîntoarce Papura si Prodan. De asemenea, si Daniel Chirita, mai mult rezerva la Sahtior Donetk, ar putea reveni în Cotroceni.

Sursa: www.prosport.ro